SUA: Bernie Sanders, în vizorul internauţilor după ce a purtat mănuşi tricotate la ceremonia de învestitură a lui Biden

SUA: Bernie Sanders, în vizorul internauţilor după ce a purtat mănuşi tricotate la ceremonia de învestitură a lui Biden

Apariţia relaxată din punct de vedere vestimentar a senatorului american Bernie Sanders - care a părut bine protejat de frig, purtând o geacă maro şi mănuşi groase de lână, tricotate, cu un singur deget şi cu un imprimeu cu romburi - a captat interesul internauţilor, în timpul ceremoniei de învestitură de miercuri a preşedintelui Joe Biden, transmite dpa.

Unii utilizatori ai Twitter au lăudat faptul că Sanders, un senator progresist în vârstă de 79 de ani din Vermont, care a candidat de două ori la preşedinţia SUA, arată ca un om obişnuit, chiar şi la evenimente istorice.

Foto: (c) Jonathan Ernst/Pool / REUTERS


Alţii au râs însă de stilul său vestimentar, spunând că seamănă cu cel al unui "bunic care a dat o fugă până la poştă", sau afirmând că părea că se pregătea să iasă "să dea zăpada".

Alţii au glumit că Sanders, care în timpul ceremoniei a putut fi văzut de multe ori cu mâinile şi picioarele încrucişate, părea că ar fi avut mare nevoie de un radiator. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda