SUA: Bărbat urmărit de autorități pentru amenințări la adresa președintelui Biden împușcat de FBI

SUA: Bărbat urmărit de autorități pentru amenințări la adresa președintelui Biden împușcat de FBI

Bărbat urmărit timp de mai multe luni de autoritățile americane pentru că îl amenința pe președintele Joe Biden a fost împușcat miercuri de FBI în statul Utah, cu câteva ore înaintea vizitei președintelui american în acest stat american, transmite AFP, scrie Agerpres.

FBI FOTO: Shutterstock

FBI FOTO: Shutterstock

FBI a declarat că un suspect a fost ucis miercuri, când agenții au încercat să îl aresteze în Provo, la sud de Salt Lake City. Autoritățile au o anchetă în desfășurare, a adăugat FBI fără să completeze cu detalii despre bărbatul identificat drept Craig Robertson într-o plângere a procurorilor federali din Utah.

Potrivit acestui document, Craig Robertson era un septuagenar care se prezenta drept susținător al fostului președinte Donald Trump și care a proferat în mod repetat amenințări la adresa președintelui Joe Biden în mai multe postări de pe rețelele sociale, scrie sursa citată.

Vicepreședinta Kamala Harris, procurorul general Merrick Garland și procurorul districtual Alvin Bragg care a supravegheat ancheta ce a dus la inculparea lui Donald Trump în New York au fost la rândul lor amenințați, la fel ca și agenții FBI .

"A sosit momentul pentru unul sau două asasinate prezidenţiale. Mai întâi Joe, apoi Kamala!!!", se arată într-una din postările sale."Aud că Biden vine în Utah (...). Şterg de praf puşca M24. Bun venit bufonului şef!", scria suspectul într-o postare acum câteva zile, scrie Agerpres.

Suspectul a publicat pe rețelele sociale mai multe fotografii cu arme de foc, pe lângă faptul că a făcut seria de amenințări. Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, vizitează în prezent vestul țării şi are programată o deplasare pentru miercuri la Salt Lake City.

Serviciul Secret, instituția însărcinat cu protejarea oficialilor de stat la nivel înalt, a declarat că "este la curent cu anchetă FBI ce implică o persoană din Utah care a ameninţat o persoană protejată de Serviciul Secret", dar nu a oferit informații suplimentare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!