SUA autorizează primul test COVID-19 la domiciliu şi fără prescripţie medicală (FDA)

SUA autorizează primul test COVID-19 la domiciliu şi fără prescripţie medicală (FDA)

Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a anunţat marţi că autorizează comercializarea în Statele Unite a primului test pentru COVID-19 la domiciliu şi fără prescripţie medicală, relatează AFP.

Autorizarea testului, care va putea indica prezenţa virusului în 20 de minute şi care va costa aproximativ 30 de dolari, este un ''pas major'' în lupta împotriva COVID-19, a declarat directorul FDA, Stephen Hahn.

Acest test este fabricat de compania Ellume, din California, care intenţionează să lanseze pe piaţă trei milioane de unităţi în ianuarie şi alte câteva milioane în următoarele luni.AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda