SUA au lansat primul portavion din clasa Ford, cel mai mare și scump din lume VIDEO

SUA au lansat primul portavion din clasa Ford, cel mai mare și scump din lume VIDEO

USS Gerald R Ford, cel mai avansat portavion al SUA și primul din clasa Ford, a plecat luni în prima sa călătorie în Oceanul Atlantic, unde va efectua exerciții și va testa noile sale tehnologii, având la bord un grup de luptă NATO.

USS Gerald R Ford va efectua exerciții în Oceanul Atlantic alături de țări din NATO Foto Wikipedia

USS Gerald R Ford va efectua exerciții în Oceanul Atlantic alături de țări din NATO Foto Wikipedia

Alimentat de două reactoare nucleare și având o lungime de 332,8 m, USS Gerald R Ford este în prezent cel mai mare și scump portavion din lume, costul construcției sale fiind de peste 13 miliarde de dolari. Intrat în serviciu în urmă cu cinci ani, lansarea sa pe apă a fost amânată de mai multe ori, iar prima sa desfășurare propriu-zisă este prevăzută pentru 2023.

USS Gerald R Ford a plecat luni din Virginia în prima sa călătorie-test în Oceanul Atlantic și are la bord 9.000 de soldați din nouă țări (Canada, Finlanda, Danemarca, Franța, Germania, Olanda, Spania, Suedia și Spania), precum și 17 nave, un submarin și 60 de avioane, potrivit CBS News.

Atlanticul este o zonă de interes strategic. Obiectivul nostru principal este de a contribui la o regiune atlantică pașnică, stabilă și fără conflicte, prin puterea navală combinată a aliaților și partenerilor noștri. Desfășurarea grupului de atac al portavioanelor USS Gerald R Ford este evoluția firească a angajamentului nostru reînnoit față de Atlantic”, a declarat viceamiralul Dan Dwyer, comandantul Flotei a 2-a a SUA.

USS Nimitz este ultimul portavion lansat de SUA – intrat în serviciu în 1975, a fost lansat anul următor.

Nimitz a reprezentat o îmbunătățire față de portavioanele convenționale din clasa Kitty Hawk și cele clasa Enterprise, fiind prima clasă de portavioane care a utilizat energia nucleară. USS Gerald R. Ford dispune de 23 de noi tehnologii menite să îi ofere un avantaj față de predecesorii săi.

Noi tehnologii

Ford este primul portavion care utilizează un sistem de lansare electromagnetică (EMALS) în locul catapultei tradiționale cu aburi. Noul sistem permite Marinei SUA să crească substanțial numărul de aeronave - cu 25% - care pot fi lansate într-o zi.

Lucrările la ascensoarele avansate de arme electromagnetice ale portavionului, folosite pentru a muta rachetele și bombele pe puntea de zbor, au fost afectate de probleme tehnice mai mulți ani înainte de a fi în cele din urmă finalizate cu succes în decembrie 2021.

Dwyer a declarat că portavionul are peste 20 de tehnologii noi, iar exercițiile din această desfășurare vor ajuta Marina "să înțeleagă cu adevărat noile capacități pe care acest portavion avansat le aduce cu el".

Această detașare este o "detașare de serviciu", ceea ce înseamnă că portavionul rămâne sub autoritatea șefului operațiunilor navale și nu a comandanților grupurilor de luptă.

Dwyer a declarat că conceptul de „service retained deployment” a fost pus în aplicare și la portavioanele anterioare de prim rang USS Nimitz și USS Enterprise, care au beneficiat de oportunități similare de antrenament alături de aliați și testare a capacităților înainte de o desfășurare propriu-zisă.

Portavionul a fost achiziționat cu un cost estimat de 13 miliarde de dolari în timpul administrației Bush și a intrat în serviciu în 2017 sub administrația Trump.

Ford este portavionul principal din clasa Ford a US Navy. Următorul portavion din clasa sa, USS John F. Kennedy, este așteptat să fie livrat în 2024.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”