SUA au în vedere un plan privind separarea copiilor de părinții care intră ilegal în țară

SUA au în vedere un plan privind separarea copiilor de părinții care intră ilegal în țară

Secretarul american pentru securitate internă, John Kelly, are în vedere un plan privind separarea copiilor de părinții care încearcă să intre ilegal în țară via Mexic, a declarat el luni într-un interviu acordat presei locale, relatează DPA.

'Dați-mi voie să încep prin a spune că aș face aproape orice pentru a descuraja cetățenii din America Centrală să apeleze la această rețea foarte, foarte periculoasă care îi aduce în Statele Unite prin Mexic', a declarat Kelly într-un interviu acordat CNN.

Kelly a afirmat că are în vedere această măsură 'pentru a descuraja alte acțiuni prin intermediul acestei rețele extrem de periculoase'.

'Avem o experiență formidabilă în a ne ocupa de minorii neînsoțiți. Îi vom preda HHS (Departamentul Sănătății și Serviciilor Umane) care face o treabă foarte bună, fie ducându-i într-un centru de plasament, fie dându-i în îngrijire unei familii din SUA', a spus el.

'Ei vor fi foarte bine îngrijiți în timp ce noi ne ocupăm de situația părinților lor', a mai spus el.

Întrebat dacă înțelege modul în care propunerea 'este privită de o persoană obișnuită', John Kelly a afirmat că 'este mai important pentru mine să țin oamenii departe de această rețea îngrozitoare'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA