SUA au autorizat Boeing să vândă Iranului piese de schimb pentru avioane de linie

SUA au autorizat Boeing să vândă Iranului piese de schimb pentru avioane de linie

Statele Unite au autorizat constructorul de avioane Boeing să vândă Iranului piese de schimb pentru avioane de linie, a declarat vineri un purtător de cuvânt al grupului american pentru AFP şi citat de Mediafax. Este vorba de un acord sub forma unei licenţe „o perioadă scurtă“ de timp şi vizează „piese de avioane de linie care este necesar să fie schimbate din motive de siguranţă“, după cum a explicat purtătorul de cuvânt.

Licenţa a fost acordată de către Departamentul Trezoreriei, în cadrul acordului premergător asupra dosarului nuclear iranian semnat în noiembrie între Teheran şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania).

Deşi această autorizare marchează revenirea în Iran a constructorului de avioane, absent pe această piaţă de la impunerea embargoului american în 1979, Boeing nu are dreptul să vândă avioane noi Iranului, a adăugat reprezentantul companiei.

Boeing nu este singura companie care a solicitat Statelor Unire o astfel de autorizare. La sfârşitul lui februarie, alt grup american, conglomeratul General Electric (GE), a anunţat că a cerut autorităţilor americane permisiunea de a vinde în Iran piese de avioane de linie. Până acum, grupul nu a primit însă un răspuns.

Statele Unite şi statele europene au impus sancţiuni economice dure Iranului în ultimii ani, cu scopul de obliga Teheranul să-şi suspende programul nuclear, suspectat că ascunde o parte militară. Unele sancţiuni au fost anulate parţial în ianuarie, după ce Iranul a acceptat să-şi blocheze o parte a programului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen