SUA: Atacul din Maine soldat cu 18 morți ar fi putut fi oprit. Autoritățile fuseseră avertizate cu privire la ucigaș: „Este imprevizibil și aude voci”

SUA: Atacul din Maine soldat cu 18 morți ar fi putut fi oprit. Autoritățile fuseseră avertizate cu privire la ucigaș: „Este imprevizibil și aude voci”

Atacatorul care a ucis 18 persoane în Lewiston, Maine, săptămâna trecută, era „imprevizibil și auzea voci”. Acesta a fost avertismentul pe care mai mulți rezerviști l-au făcut înainte ca Robert Card să deschidă focul, potrivit NBC .

Ucigașul din Maine ar fi putut fi oprit

Ucigașul din Maine ar fi putut fi oprit Foto Profimedia

Un rezervist al Armatei anunțase cu o lună în urmă autoritățile că se temea că atacatorul ar putea "să cedeze și să comită un masacru", au dezvăluit miercuri înregistrările poliției.

Un sergent major identificat ca "Hodgson" l-a informat pe Kevin Mote, un alt rezervist și polițist în Ellsworth, Maine, despre comportamentul imprevizibil și amenințările cu violență ale colegului lor de armată, potrivit înregistrărilor.

"Și da, încă are toate armele", a trimis sergentul major lui Mote, la mijlocul lunii septembrie. "Cred că o să cedeze și o să comită un masacru."

Avertismentul s-a dovedit profetic, deoarece bărbatul a ucis 18 persoane miercurea trecută când a deschis focul într-un club de bowling și într-un bar în Lewiston.

Hodgson a spus că este prieten al viitorului ucigaș și a descris deteriorarea sănătății mintale a acestuia. "Cred că are probleme cu capul", a scris Hodgson. "Îl iubesc la nebunie, dar nu știu cum să-l ajut și el refuză să primească ajutor sau să continue să primească ajutor."

Ucigașul a stârnit îngrijorare printre colegii săi rezerviști, spunându-le că aude voci care îl numesc pedofil, potrivit unui bilet scris de Mote.

În timpul unui stagiu de instruire la West Point, în iulie, atacatorul ar fi intrat în conflict cu colegii săi, la o ieșire la bere.

A împins un soldat, apoi s-a încuiat în camera lui de hotel și a refuzat să iasă, potrivit lui Mote. Soldații au obținut în cele din urmă o cheie de la camera bărbatului, l-au dus la spitalul bazei și apoi la Spitalul Psihiatric Four Winds din Katonah, New York, unde a petrecut 14 zile, înainte de a fi eliberat, potrivit lui Mote.

Hodgson a spus poliției că atacatorul a amenințat că va "trage în centrul de instruire, în Saco și în alte locuri", într-o referire la Centrul de Instruire al Rezervei Armatei din Saco, Maine, a scris Mote.

"A spus și că o să se răzbune pe ei'", potrivit ofițerului de poliție. Mote și superiorii săi au cerut Biroului Șerifului din comitatul Sagadahoc să verifice starea viitorului atacator, care locuia în acea jurisdicție, a spus ofițerul.

El a mai scris că ar prefera să greșească din cauză că rezervistul "este un trăgător capabil și, dacă și-ar propune să-și ducă la îndeplinire amenințările făcute lui Hodgson, ar fi capabil să o facă."

Ucigașul a dechsis focul în trei locuri

Potrivit Fox News, criminalul a deschis focul în trei locuri - într-un restaurant, un magazin și un centru de divertisment și a ucis 18 persoane, pe 25 octombrie.

„Există un atac armat în oraș. Oamenii legii vă cer să rămâneți acasă cu ușile încuiate <...>, o anchetă este în curs de desfășurare în două locuri”, a spus poliția locală într-o postare pe Facebook.

Robert Card, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost identificat de autorități drept principalul suspect în atacul armat din statul Maine, soldat cu 18 morți și mai mulți răniți. Bărbatul a fost căutat de polițiști, dar motivul acțiunii sale criminale a rămas necunoscut.

El a fost găsit mort, poliția anunțând că s-a sinucis.

Suspectul din atacul din Lewiston a lăsat un bilet de sinucidere, a relatat compania de televiziune ABC, citând surse.

Potrivit televiziunii, un bilet de sinucidere adresat fiului său a fost găsit în casa suspectului Robert Card. În el, Card nu a spus nimic despre motivele sale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri