SUA: Armata americană trebuie să integreze revoluţia tehnologică pentru a contracara cu succes China (Mark Milley)

SUA: Armata americană trebuie să integreze revoluţia tehnologică pentru a contracara cu succes China (Mark Milley)

Armata americană trebuie să integreze progresele tehnologice actuale pentru a-şi menţine superioritatea faţă de China, a afirmat joi şeful statului major al armatei americane Mark Milley, care a estimat, de asemenea, că SUA ar trebui să desfăşoare în străinătate forţe armate de dimensiuni mai mici, dar mai bine înarmate, informează AFP.

"Ne aflăm în mijlocul unei schimbări fundamentale a caracterului războiului", a declarat generalul Mark Milley în cadrul unui forum dedicat apărării. Rachete ghidate de mare precizie, drone şi alte echipamente robotice, precum şi sateliţi de comunicaţii avansaţi, iar cei care vor şti să le folosească cel mai bine vor marca "decisiv" într-un război, a adăugat el.

'Putem vedea lumea astăzi cum nu am mai făcut-o până acum", a explicat el."Putem localiza, urmări, identifica şi, dacă vedem, acum că avem armament de precizie cu rază lungă de acţiune, putem ataca. Este ceva fundamental şi are un efect uriaş asupra viitorului luptelor.

Inteligenţa artificială, alianţa om-maşină, robotica, armamentul de precizie şi "câteva arme hipersonice" vor aduce schimbări fundamentale pe câmpul de luptă mondial, a adăugat generalul Milley.

Potrivit acestuia, armele robotizate se vor generaliza în termen de 10 sau 15 ani, iar China îşi dezvoltă rapid capacităţile."Nu doar ar dori să ajungă din urmă, ci să şi depăşească şi să domine" SUA şi "să fie capabilă să ne învingă în conflicte armate până la mijlocul secolului", a apreciat şeful statului major al armatei americane.

Generalul, care se aşteaptă să îşi păstreze postul după instaurarea administraţiei democratului Joe Biden, a cerut reducerea numărului de soldaţi staţionaţi în străinătate, considerând că bazele permanente din Coreea de Sud sau Bahrain pot face vulnerabili soldaţii, familii acestora şi angajaţii civili."Trupe mai mici, distribuite pe scară largă în întreaga lume şi foarte greu de detectat vor fi cheia viitorului militar", a explicat Mark Milley.

Pentru a împiedica China să preia controlul asupra Pacificului de Vest în caz de conflict, el a spus că SUA ar trebui să desfăşoare unităţi în Filipine, Vietnam şi Australia, echipate cu baterii de rachete cu rază lungă de acţiune care să poată viza navele chineze.

Pentru aceasta, Pentagonul trebuie să îşi mărească flota de la 300 de nave, în prezent, la 500 până în 2045, din care cel puţin un sfert să fie automatizate, dar şi să construiască până la 90 de submarine, a spus generalul american. Pe această listă nu sunt prezente portavioane uriaşe, ţinte uşor atinse în cazul unor rachete chineze cu rază lungă de acţiune, a adăugat el.

Această flotă modernă este cel mai bun factor de descurajare, a estimat generalul Milley."Nu spun că vom lupta împotriva Chinei, vrem să prevenim un război cu China şi va trebui să investim în capacităţi militare pentru a împiedica ca acest lucru să se întâmple", a conchis el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…