SUA amenință Rusia cu noi sancțiuni economice

SUA amenință Rusia cu noi sancțiuni economice

SUA au avertizat Rusia că noi sancțiuni economice vor fi luate împotriva ei în cazul nerespectării acordurilor de la Minsk privind reglementarea situației din estul separatist al Ucrainei, a declarat luni secretarul de stat american John Kerry după o întrevedere avută la Geneva cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

''Am reiterat faptul că este urgent ca liderii ruși și separatiștii să susțină pe deplin respectarea acordurilor de la Minsk și punerea lor în aplicare, inclusiv la Debalțevo și în zona portului Mariupol, dar și în alte puncte strategice. Am subliniat că, în caz contrar, vor exista consecințe ce vor afecta economia rusă, care și așa se confruntă cu probleme'', a afirmat John Kerry în cadrul unei conferințe de presă, potrivit RIA Novosti.

SUA și UE au instituit o serie de sancțiuni, inclusiv economice și financiare, împotriva Moscovei, acuzată de susținerea separatiștilor din estul Ucrainei.

Întâlnirea de la Geneva dintre John Kerry și Serghei Lavrov a avut loc într-un context foarte tensionat în relațiile dintre Washington și Moscova, secretarul de stat american acuzând săptămâna trecută Rusia că 'minte' atunci când susține că nu există trupe și echipamente rusești în estul Ucrainei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen