SUA: Agresorul cu armă albă din Minnesota, un "radicalizat" (FBI)
Americanul de origine somaleză care a rănit la jumătatea lui septembrie zece persoane într-un centru comercial din Minnesota (nord), înainte de a fi împușcat "se radicalizase", au informat joi autoritățile americane, potrivit AFP.
Acestea au făcut publice înregistrări video ale atacului comis la 17 septembrie de Dahir Ahmed Adan, în vârstă de 20 de ani, precum și confruntarea fatală pentru el cu Jason Falconer, un polițist care nu era de serviciu în acel moment.
La scurt timp după tragedie, gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat această acțiune, dar autoritățile locale și federale americane au afirmat câteva zile mai târziu că nu descoperiseră până atunci niciun element concret în acest sens. Cu toate acestea, ele anchetau în legătură cu un posibil "act de terorism".
Dahir Ahmed Adan a arătat un "interes sporit pentru islam" în lunile care au precedat actul său pe care nu îl mai exprimase mai înainte, a afirmat joi un agent special al FBI, Rick Thornton, în cursul unei conferințe de presă. "Acțiunile sale au corespuns filosofiei violente a grupurilor islamiste", a adăugat el.
Tânărul s-a "radicalizat fie sub influența altcuiva, fie singur", a mai spus agentul.
Autoritățile federale au precizat însă joi că anchetează în continuare asupra motivațiilor și vieții lui Dahir Ahmed Adan.
"Aproape de pe o zi pe alta, el a trecut de la un student excelent cu note mari la abandonarea facultății după ce a ratat examenele", a subliniat Rick Thornton, menționând că poliția federală încearcă să acceseze iPhone-ul său criptat după ce a analizat activitatea acestuia pe rețelele sociale.
AGERPRES