SUA: Acuzat că-l protejează pe preşedinte de efectele raportului Mueller, ministrul justiţiei îşi apără poziţia în Senat
Ministrul american al justiţiei, William Barr, acuzat de democraţi că încearcă să-l protejeze pe preşedintele republican Donald Trump înaintea alegerilor de anul viitor, şi-a susţinut miercuri, într-o comisie din Senat, poziţia în legătură cu modul în care a gestionat raportul de anchetă asupra presupusei ingerinţe ruse în campania prezidenţială din 2016, consemnează dpa, Reuters şi AFP.
În audierea care a durat aproape cinci ore - prima după publicarea raportului, la 18 aprilie - senatorii l-au asaltat cu întrebări, acuzându-l că s-a comportat "părtinitor" şi ca şi cum ar fi "avocatul preşedintelui".
Ministrul nu şi-a pierdut însă calmul şi a dat asigurări că şi-a asumat responsabilitatea asupra raportului, care, odată ce i-a fost remis, "a devenit bebeluşul" său. Totuşi, el a anunţat că nu va mai participa şi la audierea care urma să aibă loc joi în Camera reprezentanţilor, pe aceeaşi temă.
În documentul de peste 400 de pagini realizat după 22 de luni de anchetă, procurorul special Robert Mueller l-a exonerat pe Donald Trump de bănuielile de "conspiraţie" cu Moscova, în timpul campaniei din 2016, dar a evocat o întreagă serie de presiuni exercitate de preşedinte asupra anchetei, începând cu o tentativă de a-l concedia.
Un rezumat de patru pagini al raportului, publicat de ministrul justiţiei la 24 martie şi care a fost până la 18 aprilie singura informaţie publică disponibilă despre concluziile anchetei lui Mueller, a consemnat că nu a existat un complicitate între Trump şi Moscova şi că nu sunt dovezi privind comiterea de către preşedinte a infracţiunii de obstrucţionare a justiţiei.
Miercuri, în faţa senatorilor, Barr a insistat că nu au existat suficiente dovezi pentru a-l pune pe Trump sub urmărire pentru obstrucţionarea justiţiei şi că ar fi fost "incorect şi iresponsabil" să facă public raportul fără a trage concluzii în legătură cu acest aspect.
Senatoarea Kamala Harris, care s-a înscris în cursa prezidenţială pentru alegerile din 2020, l-a întrebat dacă a trecut în revistă dovezile strânse de anchetă înainte de a decide că nu a existat o obstrucţionare a justiţiei, iar ministrul a admis că nu a făcut acest lucru.
El a subliniat că, în ce-l priveşte, ca ministru al justiţiei, subiectul este închis, iar "acum raportul este în mâinile poporului american". "Trebuie să încetăm să mai folosim sistemul justiţiei penale ca armă politică", a adăugat Barr.
Întrebat în legătură cu o scrisoare pe care i-a adresat-o Mueller la 27 martie şi în care acesta s-a plâns de felul în care i-au fost prezentate concluziile, Bill Barr a apreciat că a fost vorba de o scrisoare "cam meschină" şi care a fost redactată "probabil" de unul din asistenţii acestuia.
Conform acestei scrisori, dezvăluită de Washington Post marţi, chiar înainte de audierea din Senat, Barr nu ar fi inclus în rezumatul raportului informaţii cruciale, producând "confuzie publică". În opinia lui Mueller, rezumatul "nu a captat pe deplin contextul, sensul şi substanţa" activităţii şi concluziilor sale.
Ministrul a susţinut miercuri că a discutat cu procurorul special despre aceste preocupări şi că acesta nu i-a spus niciodată că rezumatul său din 24 martie nu este corect. El le-a explicat senatorilor că trebuia să prezinte nişte concluzii "de bază" pentru că era un "moment critic", mediul politic "era într-o stare avansată de agitaţie" şi a considerat că "nu este în interesul public" să permită perpetuarea acestui climat.
Dezvăluirea scrisorii lui Mueller a intensificat atacurile opoziţiei asupra ministrului şi a administraţiei Trump.
"Ar trebui să demisionaţi", l-a îndemnat pe Barr senatoarea Mazie Hirono, acuzându-l că a lansat "o campanie de P.R." pentru a-l proteja pe preşedinte.
Alţi democraţi au reiterat apelul la lansarea unei proceduri de destituire a lui Trump ("impeachment"). Totuşi, liderii partidului sunt rezervaţi în această privinţă, întrucât există riscul ca o astfel de procedură să eşueze în faţa majorităţii republicane din Senat şi să devieze atenţia de la alte subiecte ale campaniei prezidenţiale 2020. AGERPRES