Sturdza a notat în agendă că i-a dat lui Ioan Adam 14% din vânzarea unui teren
Gheorghe Paltin Sturdza a notat într-o agendă, ridicată de anchetatori cu ocazia perchezițiilor, că i-a dat o cotă de 14% deputatului Ioan Adam pentru vânzarea unui teren către societatea Petrom, conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA.
"Semnarea contractului cu Petrom fără incidente. Adam 14% pt. 'valorizarea' la vânzarea terenului către Petrom", a notat Sturdza în agendă, pe data de 1 iunie 2010.
Potrivit procurorilor DNA, o parte din banii primiți de Adam ar fi ajuns la judecătorul Ordog Lorand Andras de la Tribunalul Covasna, pentru a da o soluție favorabilă în dosarul lui Gheorghe Paltin Sturdza.
"Din probe a rezultat că în momentul primirii sumei de 10.000 de euro în luna iunie 2010, judecătorul Ordog Lorand Andras i-a dat de înțeles că se vor înțelege și când se va soluționa fondul cauzei respective deoarece 'tot la noi se întoarce', completul C8 fiind singurul complet de fond funciar din cadrul Tribunalului Covasna. Faptul că Adam Ioan i-a dat suma de 10.000 de euro lui Ordog Lorand Andras în iunie 2010 este plauzibil în contextul în care, în data de 1 iunie 2010, Sturdza Paltin Gheorghe i-a dat acestuia 14 % din suma cu care a vândut un teren recuperat în Prahova (Brazi) și vândut către Petrom", se arată în rechizitoriu.
Procurorii mai susțin că Gheorghe Paltin Sturdza ar fi știut care este sentința Tribunalului Covasna în dosarul său cu o zi înainte ca aceasta să fie pronunțată.
"În data de 21 iunie 2010, când Ordog Lorand Andras și Uță Gabriel au soluționat cererea de abținere formulată în cauză de judecătorul Orășteanu Nicolae, inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe și-a notat în agenda personală soluția ce urma să se dea a doua zi și numărul de pe lista de ședință de a doua zi: 'Admite recursul, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare Jud. Sf. Gheorghe. Cauza 6'", se precizează în rechizitoriu.
Anchetatorii au concluzionat că Sturdza nu putea să știe cu o zi înainte nici soluția, nici numărul de pe lista de ședință, decât în situația în care unul dintre judecători i-ar fi spus acest lucru lui Ioan Adam.
Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu și Ioan Adam au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, fostul deputat Viorel Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor, iar deputatul Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (trei infracțiuni).
De asemenea, au fost trimiși în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, toți în stare de arest preventiv.
În stare de arest la domiciliu au fost deferiți justiției Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob și Jănică Poenaru.
Totodată, au fost trimiși în judecată în stare de libertate senatorul Tudor Chiuariu (constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălarea banilor), Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soția deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuți, județul Bacău), Adam Crăciunescu (director general Romsilva).
AGERPRES