Studiu: Un român stă la televizor, în medie, peste 3 ore/zi; pentru conţinut video online alocă până la 2,5 ore

Studiu: Un român stă la televizor, în medie, peste 3 ore/zi; pentru conţinut video online alocă până la 2,5 ore

Un român vizionează, în medie, peste trei ore pe zi conţinut TV pe canale clasice - la televizor, respectiv până la 2,5 ore conţinut video online, relevă studiul SES Astra România, intitulat "Raport privind consumul de TV şi video 2019", derulat de Mercury Research.

Conform rezultatelor cercetării, prezentate vineri într-o conferinţă de presă, tinerii cu vârste între 18 şi 34 de ani petrec cu o oră mai puţin timp la TV decât cei în vârstă (de peste 55 ani), respectiv 2,9 ore faţă de 3,9 ore, în medie, în timpul săptămânii.

Raportul analizează şi obiceiurile de vizionare, inclusiv televiziune şi online, servicii de streaming video, calitatea imaginii şi conţinut. Astfel, în urma centralizării răspunsurilor, a reieşit faptul că timpul de vizionare al programelor TV continuă să fie la un nivel ridicat: în 2019, în medie un român se uită la televizor timp de 3,3 ore în timpul săptămânii, iar în week-end timpul petrecut în faţa televizorului creşte la 3,7 ore. În acelaşi context, televiziunea convenţională este liderul timpului de vizionare.

Potrivit studiului SES Astra România, două treimi dintre respondenţi (33%) spun că urmăresc conţinut video online, în medie, timp de 2,3 ore zilnic în timpul săptămânii şi 2,5 ore în zilele de week-end, cu 1,2 ore mai puţin decât la TV.

De asemenea, 36% dintre respondenţi au precizat că şi-ar schimba furnizorul de servicii TV pentru o ofertă mai bună de canale HD şi Ultra HD.

La întrebarea dacă ar fi pe o insulă pustie şi ar avea acces la un singur canal TV, ce post ar alege, 27% dintre români au menţionat ProTV. La distanţă mare de prima opţiune se află Antena 1 - cu 9% dintre preferinţe, Kanal D (8%), TVR 1 (5%) şi HBO (4%).

Studiul privind consumul de TV şi video în 2019 a fost realizat de Mercury Research pentru SES România în iunie 2019, pe un eşantion reprezentativ naţional de 401 de persoane. Respondenţii sunt persoane de peste 18 ani, care utilizează servicii de televiziune prin cablu, satelit sau IPTV. Datele au fost colectate prin interviuri telefonice asistate de computer, între 10 şi 21 iunie.

SES este liderul operatorilor de sateliţi la nivel mondial, cu o flotă de peste 70 de sateliţi, dispuşi pe două orbite diferite: Orbită Geostaţionară (GEO) şi Orbită Medie (MEO).

Serviciile SES Video ajung în peste 355 de milioane de locuinţe la nivel mondial, prin intermediul platformelor DTH sau cablu, reţele digital terestre sau IPTV. SES Video oferă o suită completă de servicii media inovatoare pentru distribuţie liniară şi digitală, şi include sistemul de sateliţi Astra, care deţine cea mai acoperire DTH din Europa.

SES Networks furnizează servicii de date gestionate global, oferind conectivitate către sectoare diverse, precum telecomunicaţii, transport maritim, aeronautică şi energie, dar şi către guverne şi instituţii din toate colţurile lumii. Portofoliul SES Networks cuprinde GovSat, un parteneriat public-privat în proporţii egale între SES şi guvernul din Luxemburg, şi O3b, singurul sistem non-geostaţionar care furnizează servicii broadband asemenea celor pe fibră optică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!