Studiu: Turiştii români uită chiar şi „obiecte intime” la hotel, dar îşi însuşesc gelul de duş

Studiu: Turiştii români uită chiar şi „obiecte intime” la hotel, dar îşi însuşesc gelul de duş

Iar în contextul în care hotelurile, pensiunile şi celelalte unităţi de cazare vor fi aglomerate în următoarea perioadă, platforma hotelieră online Travelminit.ro a realizat un amplu sondaj de opinie* pentru turişti şi hotelieri, iar rezultatele sale trasează direcţii clare privind aşteptările din acest sezon.

„Deşi suntem în plin sezon estival, încă avem disponibilităţi la cazări din toată România, inclusiv pe litoral, cea mai căutată destinaţie a verii. Momentul coincide şi cu acordarea voucherelor de vacanţă pe 2022, o măsură care îi va ajuta pe beneficiarii lor să se bucure de sejururi la preţuri accesibile. Merită menţionat şi faptul că cei care încă au vouchere rămase neutilizate din 2019 şi 2020 le mai pot folosi până la finalul lunii iunie pentru a achita integral sau un avans din sejurul lor în ţară. Totodată, Travelminit.ro a început sezonul estival cu numeroase campanii şi promoţii, aşa că ne aşteptăm la o vară plină şi la un număr crescut de rezervări”, spune Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro.

Preţul este în continuare cel mai important criteriu pentru turiştii care aleg vacanţe în România

Potrivit sondajului realizat de Travelminit.ro, atunci când vine vorba despre alegerea unei unităţi de cazare pentru concediu, turiştii ţin cont de următorii factori: preţul (votat de 79% dintre respondenţi), nivelul curăţeniei (ales şi el de 78% dintre respondenţi) şi facilităţile camerei (pentru care au votat 53% dintre respondenţi). Printre criteriile care le influenţează decizia de a alege un hotel sau o pensiune se mai numără şi: facilităţile hotelului, poziţionarea, personalul, restaurantul şi locul de parcare.

În ceea ce priveşte dotările pe care aceştia îşi doresc să le găsească în camera pe care au rezervat-o, balconul (79% din voturi), prosoapele (78% din voturi), aerul condiţionat (77% din voturi) şi produsele cosmetice hoteliere (62% din voturi) sunt în topul favoritelor turiştilor. Printre facilităţile pe care aceştia le mai apreciază se numără şi halatul de baie şi papucii, fierbătorul de apă, frigiderul, uscătorul de păr, televizorul şi fierul de călcat. Aceste detalii fac adesea diferenţa în ochii turiştilor, fiind dotări în care hotelierii pot investi pentru a atrage mai mulţi clienţi, dar şi pentru a-şi face strategia de preţuri.

De asemenea, 48% dintre cei chestionaţi susţin că nu lasă niciodată bacşiş în cameră pentru personalul de curăţenie, în timp ce 40% dintre ei au spus că lasă în funcţie de cât de mulţumiţi au fost de servicii. Totodată, 73% dintre turiştii participanţi la sondaj nu au primit niciodată gratuit o cameră mai bună la unitatea de cazare rezervată. În funcţie de disponibilitate, în special în perioadele din afara sezonului, turiştii pot solicita un upgrade de cameră, o practică nu foarte des întâlnită în România, dar care ar putea contribui la fidelizarea clienţilor pe termen lung.

Haine, telefoane şi obiecte intime, în topul lucrurilor uitate de turişti la hotel

În ceea ce priveşte costul suplimentar cauzat de pagubele create de oaspeţi, aceştia susţin că a fost unul minim: sub 500 de lei (40% dintre voturi) şi sub 1000 de lei (29% dintre voturi), semn că turiştii respectă regulile unităţilor şi nu cauzează stricăciuni majore.

O altă menţiune ţine de comportamentul general al acestora pe parcursul sejurului: cei mai mulţi iau cu ei produsele cosmetice consumabile (gel de duş, săpun etc.), însă nu lasă patul făcut şi nu consumă alimentele din minibar.

Un alt aspect interesant ţine de gesturile frumoase pe care le fac turiştii atunci când sunt mulţumiţi de o unitate de cazare. Potrivit sondajului Travelminit.ro, cei mai mulţi scriu recenzii pozitive pentru hotelul sau pensiunea la care au fost cazaţi, însă unii merg şi mai departe de atât: lasă bacşiş, oferă flori personalului de la recepţie sau cumpără bomboane de ciocolată pentru echipă.

Cât despre lucrurile uitate adesea de turişti în cameră, hotelierii au menţionat următoarele: haine, ochelari de soare, chei, încărcătoare sau chiar telefoane mobile şi chiar obiecte intime. De cele mai multe ori, aceştia se întorc după cele importante (telefoane sau încărcătoare), însă, atunci când sunt piese uşor de înlocuit, le lasă în urmă.

Multe locuri de cazare sunt încă disponibile pentru sezonul estival

În ciuda scumpirilor de preţuri anunţate pentru acest sezon, turiştii îşi doresc să călătorească în ţară şi să se bucure de un sejur de vară. Conform sondajului Travelminit.ro, 48.3% dintre ei au rezervat deja o cazare pentru vara aceasta, în timp ce 51.7% preferă să mai aştepte şi să vadă ofertele disponibile.

De curând, au început să fie încărcate şi cardurile de vacanţă pentru 2022, o acţiune care va avea un mare impact pe piaţa turismului, dar şi în rândul turiştilor care se vor putea bucura de vacanţe la tarife accesibile, graţie acestui stimulent financiar susţinut de stat.

Bineînţeles, şi hotelierii continuă să anunţe locuri disponibile la unităţile lor de cazare şi chiar să pregătească pachete cât mai atractive. Potrivit sondajului Travelminit.ro, 42.2% dintre hotelieri au un grad de ocupare sub 30% pentru vară, 27.3% au ajuns la un grad de ocupare de 50%, 14.4% sunt la grad de ocupare de 80%, în timp ce 16% au sărit de 80% la gradul de ocupare, un procent ideal.

Colectarea datelor din acest sondaj de opinie a fost făcută în perioada 2-6 iunie 2022.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!