Studiu Reuters: Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, până la 35%

Studiu Reuters: Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, până la 35%

Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, până la 35%, de la 42% în 2018, reprezentând cea mai mare scădere anuală din lume, potrivit unui studiu al Reuters privind mass-media digitală, prezentat de Antonia Matei, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare din cadrul Universităţii Bucureşti, prezentă la o conferinţă de profil.

"Deşi 49% dintre români cred că presa este un câine de pază al democraţiei şi ar trebui să-i monitorizeze pe cei bogaţi şi puternici, în acelaşi timp, încrederea în presă este foarte scăzută. În România, faţă de anul precedent, a scăzut cu şapte puncte procentuale, de la 42% în 2018, la 35% în 2019. Este o încredere foarte mică. Ceva s-a întâmplat. Sigur că şi climatul socio-politic, economic al ţării, al momentului, a influenţat foarte mult această încredere, au fost şi atacurile unor redacţii la adresa altora, atacurile unor jurnalişti la adresa altora, plus fenomenul de fake news", a spus Matei.

Potrivit acesteia, la nivel global, încrederea oamenilor în presă a scăzut cu 2% de la un an la altul, însă scăderea de 7% din România a fost cea mai puternică.

"Interesant este că mai mult de jumătate din utilizatorii digitali spun că nu au încredere nici măcar în sursele pe care le aleg. De asemenea, oamenii spun că evită ştirile pentru că le dau o stare proastă şi sunt incapabili să influenţeze evenimentele despre care se vorbeşte şi, în acest caz, preferă să le evite cu totul", a continuat profesorul universitar.

Potrivit acesteia, studiul Reuters a mai relevat că mediul online a depăşit televiziunea, reprezentând 87% din piaţă.

"Mediul TV este în scădere cu 4% faţă de 2017. Publicul se îndreaptă către online, inclusiv social media. Accesul se face mai degrabă de pe telefon, iar gradul de utilizare a calculatorului obişnuit scade. Social media are un procent foarte mare, 62%, ceea ce contează foarte mult. Facebook rămâne principala sursă de informare, dar în creştere sunt Youtube, Whatsapp şi Facebook Messenger", a mai afirmat Antonia Matei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor