Studiu cu rezultate surprinzătoare: Oamenii de știință au descoperit că păsărilor colibri le place alcoolul

Studiu cu rezultate surprinzătoare: Oamenii de știință au descoperit că păsărilor colibri le place alcoolul

Oamenii de știință au descoperit că nectarul florilor, cu care păsările colibri se hrănesc, conține alcool. Studiile au arătat însă și că păsările ar ști când e timpul să se oprească. Păsările și-au redus aportul la jumătate, când conținutul de alcool a ajuns de la 1, la 2%.

Pasăre colibri Foto Shutterstock

Pasăre colibri Foto Shutterstock

Cercetătorii de la Universitatea din California, Berkeley, au descoperit că masa hrănitoare a păsărilor colibri conține alcool. Mai exact, o parte din apa cu zahăr din flori, pe care o consumă este transformată în alcool de drojdiile și bacteriile prezente în nectar.

Acest lucru a stârnit curiozitatea profesorului de biologie, de la Universitatea din California, Robert Dudley, care a dorit să afle răspunsul la câteva întrebări despre rolul alcoolului în dieta păsărilor colibri și efectele acestuia asupra comportamentului lor. Studiul, publicat în revista Royal Society Open Science, oferă noi perspective, de-a dreptul fascinante, scrie Interesting Engineering .

Consumul de alcool în dieta păsărilor și efectele acestuia

Colibrii mănâncă 80% din masa lor corporală pe zi, din nectar. Majoritatea este apă, iar restul zahăr”, a spus Dudley.

Echipa de cercetare pe care profesorul a condus-o a căutat să determine cantitatea de alcool pe care o consumă zilnic păsările colibri și dacă sunt atrase sau respinse de acesta. Au fost efectuate experimente folosind colibri masculi, ai speciei Anna (Calypte anna), care poate fi găsită în zona Bay Area (o arie geografie din împrejurul orașului San Francisco).

Rezultatele au arătat că păsările colibri sunt atrase de apa cu zahăr care conține până la 1% alcool în volum, găsind-o la fel de atrăgătoare ca apa simplă cu zahăr. Ceea ce a fost mai interesant, însă, a fost că și-au redus aportul la jumătate, atunci când conținutul de alcool a ajuns la 2%.

Ele consumă aceeași cantitate totală de etanol, reducând doar volumul soluției ingerate de 2%. Așa că a fost foarte interesant. Acesta a fost un fel de efect de prag și ne-a sugerat că, indiferent de ceea ce există în lumea reală, probabil că nu depășește 1,5%”, a explicat Robert Dudley,

Spre deosebire de ceea ce unii ar putea presupune, păsările colibri nu se intoxică din consumul de nectar din alcool. Cercetătorii au mai descoperit că păsările colibri metabolizează rapid și ard alcoolul și zaharurile, prevenind orice efecte vizibile.

Ei ard alcoolul și îl metabolizează atât de repede. La fel și cu zaharurile. Deci probabil că nu văd niciun efect real. Nu se îmbătă, a remarcat profesorul.

Această cercetare face parte dintr-un proiect mai amplu realizat de Dudley și colegii săi de la UC Berkeley, care investighează rolul alcoolului în alimentația animalelor, în special în zonele tropicale unde fructele și nectarul fermentează ușor.

Deși nu s-au efectuat studii sistematice asupra consumului de alcool de către animalele care mănâncă fructe sau care sorb nectar, câteva studii izolate oferă dovezi sugestive cum că florile de palmier sunt consumate de scorpionii din Malaezia de Vest. Acestea conțin niveluri de alcool de volum ridicat, de până la 3,8%.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...