Studiu: 72% dintre europeni intenţionează să facă cel puţin o călătorie până la sfârşitul lunii septembrie
Interesul europenilor pentru turism este la cel mai înalt nivel, în condiţiile în care 72% intenţionează să călătorească până la sfârşitul lunii septembrie, aproape jumătate (47%) alegând avionul, iar 39% maşina, arată un studiu de profil.
"Dorinţa de a călători a europenilor este la cel mai înalt nivel, după cum reiese din cel mai recent studiu al Comisiei Europene a Turismului (CET), care arată o cerere puternică de reluare a călătoriilor, în special cu avionul, însă există în continuare temeri cu privire la anularea acestora sau la alte probleme care afectează pasagerii, un aspect important fiind şi recuperarea costurilor angajate", apreciază experţii Flight Refund, companie care se ocupă cu revendicarea despăgubirilor de la companiile aeriene.
Astfel, 72% dintre cei chestionaţi intenţionează să facă cel puţin o călătorie până la sfârşitul lunii septembrie, dorinţa generală de călătorie a europenilor urcând la cel mai înalt nivel de la începutul sondajului, în august 2020.
Aproape jumătate (47%) dintre cei care intenţionează să călătorească aleg avionul, maşina rămânând a doua cea mai populară alegere pentru 39% dintre europeni.
"Studiul CET arată că europenii vor să călătorească mult şi preferă avionul, ceea ce înseamnă că va creşte volumul zborurilor şi indirect va creşte şi numărul evenimentelor legate de zbor. Pasagerii trebuie să fie conştienţi de drepturile lor, să facă alegerea potrivită şi să opteze din timp pentru servicii care îi pot proteja, în cazul în care zborul este anulat, întârzie mult ori apare un incident nedorit, pentru a obţine putea obţine compensaţii", susţine Katalin Ludvig, CEO Flight Refund.
Un studiu recent realizat de Censuswide arată că tehnologia ar creşte încrederea în călătorii în următoarele 12 luni pentru 80% dintre pasageri. "Mai sunt multe lucruri de făcut în materie de digitalizare a produselor, implementare a plăţilor online şi îmbunătăţire a întregii experienţe online a clientului. Pe de altă parte, flexibilitatea rezervărilor este obligatorie şi se va menţine, cel puţin în anumite sectoare. În 2021, călătorii vor fi interesaţi de transparenţă cu privire la politicile de anulări şi recuperare a banilor, dar şi de opţiuni pentru o nouă rezervare în cazul în care destinaţia lor este supusă unor noi restricţii de călătorie", a adăugat Katalin Ludvig.
În ceea ce priveşte destinaţia, peste jumătate (51%) îşi propun să călătorească într-o altă ţară europeană, iar 36% să rămână în interiorul graniţelor lor interne. Europenii care călătoresc în străinătate în această vară preferă destinaţiile sudice, cum ar fi Spania, Italia, Franţa, Grecia şi Portugalia pentru următoarea lor călătorie.
Vaccinarea are un impact direct asupra aranjamentelor de călătorie, 54% dintre respondenţi intenţionând să rezerve o călătorie după ce au fost vaccinaţi împotriva COVID-19. Introducerea certificatului digital COVID al UE a fost acceptată de 57% dintre europeni, care consideră că certificatul va facilita planificarea următoarei lor călătorii.
Potrivit surse citate, călătoria aeriană rămâne cea mai îngrijorătoare parte a călătoriei pentru 18% din toţi respondenţii, din motive de sănătate şi siguranţă.
Principala cauză a reticenţelor cu privire la cursele aeriene rămâne legată în continuare de pandemie, care joacă un rol important în decizia oamenilor de a călători, dar ea este de fapt doar o cauză indirectă pentru care se anulează zborurile, consideră analiştii Flight Refund.
"Din informaţiile noastre, doar 1% au primit compensaţii în 2020 direct de la companiile aeriene, deoarece pasagerii nu sunt conştienţi de drepturile lor şi nu au achiziţionat nici un serviciu care îi poate proteja în cazul în care zborul este anulat, întârzie sau există alt motiv care nu ţine de forţa majoră. Sfătuim călătorii să apeleze înainte de zbor la servicii care îi protejează şi vor primi compensaţii aproape instant", a precizat Katalin Ludvig.
Astfel, suma pe care o poate primi un pasager care apelează înainte de zbor la serviciile Flight Refund variază între 250 şi 600 de euro şi este stabilită în funcţie de distanţa de parcurs, nu de preţul biletului, fiind acordată în cazul în care compania aeriană este responsabilă pentru anulare sau întârzieri mari, cum ar fi probleme tehnice, greve ale echipajului companiei aeriene sau chiar lipsa unui membru al echipajului ori refuzul îmbarcării pasagerului. "Într-o astfel de situaţie, Flight Refund verifică rapid dacă solicitarea pasagerului respectiv este eligibilă, caz în care transferă compensaţia în proporţie de 100% în contul acestuia, în termen de 48 de ore. Compensaţia medie obţinută per pasager depăşeşte 360 de euro, iar rata de succes este de 98%", spun reprezentanţii companiei.
Flight Refund este o companie de tip claiming company, cu zece 10 ani de experienţă în domeniu, oferă sprijin pasagerilor prin servicii destinate atât pentru cei care călătoresc cu avionul sporadic, cât şi pentru cei care zboară frecvent în interes de afaceri. AGERPRES