Studiu: 6 din 10 români susţin că principala contribuţie a diasporei la economia României o constituie banii trimişi familiei
Şase din zece români (59%) consideră că principala contribuţie a diasporei la economia României este reprezentată de banii trimişi familiei, în timp ce 21% de banii cheltuiţi în vizitele lor în ţară, arată datele unui sondaj realizat de o companie specializată în transferuri internaţionale de bani.
Conform rezultatelor cercetării TransferGo, în medie, un român trimite acasă 500 euro pe lună, în condiţiile în care venitul unui român care lucrează în Marea Britanie sau Spania, spre exemplu, este de aproximativ 2.000 de euro.
Datele Băncii Mondiale relevă faptul că valoarea sumelor trimise în România, în 2019, este de 7,2 miliarde de dolari, acestea reprezentând un procent de 3% din PIB-ul României.
Cu toate acestea, doar 20% dintre români sunt de părere că persoanele plecate în străinătate contribuie la dezvoltarea economiei locale prin investiţii făcute la întoarcerea în ţară, potrivit studiului derulat la cererea TransferGo la sfârşitul anului 2020.
Totodată, 60% dintre români consideră, totuşi, că cei plecaţi peste hotare ar trebui sa se întoarcă în ţară.
TransferGo a lansat pe data de 1 decembrie 2020 campania "Valorez pentru România" pentru a sprijini şi promova contribuţia românilor din diaspora la dezvoltarea economiei locale, precum şi la promovarea imaginii ţării pe plan extern.
Campania include o petiţie online adresată Băncii Naţionale a României (BNR) pentru lansarea unei bancnote sau monede de colecţie dedicate diasporei. Până în prezent, peste 3.500 de români au semnat petiţia, iar o mare susţinere a venit din partea comunităţilor româneşti numeroase din ţări precum: Marea Britanie, Germania, Austria, Spania, Italia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Belgia, Olanda, Franţa sau Irlanda. De asemenea, ecouri ale campaniei au provenit şi din Cipru, SUA, Grecia, Cehia, Portugalia, Elveţia, Luxemburg, Islanda, Polonia, Muntenegru, Malta şi Filipine.
TransferGo este o companie de transfer internaţional de bani online, înfiinţată în anul 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, cu sediul central se află în Londra. În prezent, compania are birouri şi în Vilnius, Berlin, Istanbul şi Varşovia.
Pe plan local, compania este prezentă din 2015, iar în 2019 au fost operate către România peste jumătate de milion de transferuri prin intermediul TransferGo, 80% dintre acestea fiind efectuate de pe aplicaţia pentru dispozitive mobile. Pe parcursul lunii ianuarie a acestui an, TransferGo a raportat o creştere de 50% a fluxului de bani pentru ţara noastră, precum şi un grad de utilizare al aplicaţiei de peste 80%, arată rezultatele preliminare ale companiei.AGERPRES