Student indian, refugiat din Ucraina: Nu voi uita niciodată zilele de la graniţă; ne rugăm pentru pace
Studenţii indieni refugiaţi din Ucraina, care petrec câteva zile în Bucureşti înainte de a se întoarce în ţara de origine, spun că nu vor uita niciodată momentele dificile de la graniţă, dar nici sprijinul oferit de voluntari.
Ei le mulţumesc autorităţilor române pentru faptul că le-au asigurat hrană, adăpost şi transport. Toţi sunt nerăbdători să se întoarcă în India, dar îi linişteşte gândul că au putut să comunice cu familiile şi că urmează să ia avionul spre casă.
În sala de sport a Colegiului Tehnologic "Viaceslav Harnaj" erau găzduiţi marţi 210 tineri, dar mai bine de jumătate au plecat între timp spre aeroport. Marţi seară, aproximativ 800 de persoane erau cazate în cele patru unităţi de învăţământ din Sectorul 1, unde au fost amenajate adăposturi pentru refugiaţii din Ucraina.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Unul dintre studenţii de la medicină din Viniţa (oraş din partea central-vestică a Ucrainei) spune că a aşteptat la graniţa ucraineană trei zile şi că au fost cele mai grele din viaţa sa.
"Nu am avut adăpost sau un loc unde să ne aşezăm. Eram acolo 3.000 - 4.000 de studenţi. Mulţumim voluntarilor ucraineni care ne-au ajutat cu mâncarea - datorită lor am rezistat timp de trei zile. Nu am dormit nici măcar 15 minute. În primele două nopţi au fost minus 5-7 grade, dar în ultima noapte cred că au fost minus 13-15 grade şi ningea. Mulţumim dr. Navdeep Singh şi Bikas Bhaiya, care au venit de la Viniţa în ultima zi şi au vorbit cu cei responsabili, pentru a ne permite să trecem. Nu voi uita niciodată acele trei zile, a fost foarte rău", spune el.
Deşi stă alături de alte câteva zeci de studenţi în sala de sport a Colegiului, el afirmă că acest loc este precum "un hotel de cinci stele", deoarece se simte în siguranţă şi i se oferă tot sprijinul necesar.
"Când am trecut graniţa, a fost de parcă am ajuns în rai. Nu dormisem trei zile, nu am avut adăpost, iar când am ajuns în România ne-au oferit tot ce aveam nevoie. După ce am stat în frig, aici parcă am fi într-un hotel de cinci stele. Ne oferă mâncare, ne întreabă mereu ce dorim. Vreau să mulţumim Ambasadei Indiei la Bucureşti, Guvernului român şi poporului român. Ne rugăm la Dumnezeu să se termine cât mai curând acest război. Le transmitem părinţilor şi prietenilor noştri că suntem în siguranţă. Suntem foarte bucuroşi că ne vom întoarce în curând în ţara noastră", adaugă tânărul.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
El spune că până pe data de 25 februarie viaţa îşi urma cursul firesc în Ucraina şi că nimeni dintre cunoscuţii săi nu se aştepta la o invazie din partea forţelor ruse. Tânărul afirmă că se roagă pentru pace şi că doreşte să îşi reia cât mai curând studiile în Ucraina.
"Înainte de invazie, era linişte. Nu credeam că ar putea începe războiul, deoarece oamenii erau liniştiţi şi viaţa îşi urma cursul firesc. Nu era nimic care să anunţe războiul. Însă pe 25 februarie, la 7.00 dimineaţa, am auzit ştirile: începuse războiul, Rusia lansa atacuri aeriene. Când se auzeau sirenele, ne ascundeam în buncăre. Dorim să ne întoarcem în Ucraina când se va termina acest război - sperăm cât mai curând. Vom reveni la studii, ne vom întâlni cu colegii noştri. Suntem studenţi la Medicină şi avem potenţialul de a ne confrunta cu tot felul de situaţii. Ne vom ruga să se termine acest război şi ambele naţiuni să trăiască în pace", adaugă el.
Un alt student la Medicină, Piyush, din statul indian Maharashtra, spune că dificultăţile de la Vama Siret au apărut din cauza numărului mare de persoane care doreau să treacă graniţa.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
"Cei de la frontieră nu se aşteptau să vină un număr atât de mare de oameni. În prima zi au fost 200, în a doua zi - 300, iar în a treia zi s-au adunat 3.000 de studenţi indieni la graniţă, dar şi alte naţionalităţi: egipteni, afgani, nigerieni. A fost foarte dificil pentru cei 10-20 de poliţişti de frontieră să gestioneze această situaţie. Era aglomerat şi toată lumea era panicată. Unii aveau nevoie de ajutor. Eram panicaţi, iar situaţia a fost greu de gestionat şi pentru ei, şi pentru noi", precizează el.
Piyush adaugă că a trebuit să parcurgă pe jos ultimii 12 kilometri până la graniţă, din cauza aglomeraţiei, dar că localnicii şi voluntarii le-au oferit hrană, aşteptându-i de-a lungul drumului.
"Am rezolvat un autobuz pentru 50 de oameni şi am pornit spre graniţă. A fost dificil, deoarece devenise foarte aglomerat, aşa că a trebuit să coborâm din autobuz şi să mergem pe jos 12 kilometri până la graniţă. Apoi am aşteptat acolo - 3.000 de oameni - ceea ce a fost foarte greu, pentru că erau minus 1-2 grade şi ningea. Dar localnicii ucraineni de acolo ne-au ajutat cu apă şi mâncare - sandwich-uri sau fructe. De-a lungul drumului, familii ne ofereau ajutor. Mulţi ucraineni ne-au ajutat, chiar şi când am ajuns la graniţă. Acolo trecerea era posibilă într-un anumit interval orar, dar erau oameni care ne ajutau cu pături, supă, sucuri", spune el.
Tânărul declară că o parte dintre studenţi s-au şi rănit, deoarece au căzut când se aflau pe marginea drumului. Adaugă că a fost o "situaţie de panică", dar că în România se simt în siguranţă.
"De la graniţă am fost preluat de către autorităţile române. Ne-au asigurat mâncare, apă, pături - toate cele necesare. Ne-au ajutat cu transportul. A fost bine după ce am trecut graniţa. Aici ne simţim în siguranţă. La graniţă nu ştiam care e situaţia. Am fost aduşi aici, am primit adăpost, paturi şi suntem bine îngrijiţi. Mulţi sunt îngrijoraţi, pentru că abia aşteaptă să ajungă acasă, dar având în vedere că suntem atât de mulţi cei care vor să ne întoarcem în India, trebuie să aşteptăm puţin. Românii ne ajută foarte mult, iar noi apreciem acest lucru şi le mulţumim tuturor", precizează el.
Raluca Tudor, şef serviciu în cadrul DGASPC Sector 1, declară că tinerii indieni au "o coeziune de grup extraordinară" şi că nu ezită să ofere o mână de ajutor, oricând au ocazia. Mulţi dintre ei sunt vegetarieni, iar în aceste zile au descoperit zacusca şi se pare că unora le place chiar mai mult decât orezul cu legume, pe care îl consumă în mod frecvent.
"Li se asigură hrană, asistenţă medicală, au apă, pături, paturi. Din partea noastră, de la Asistenţă socială, suntem prezenţi în fiecare adăpost al Sectorului 1, acordăm consiliere, în măsura în care este nevoie. Primele lor nevoi au fost legate de siguranţă şi securitate. În momentul în care s-au simţit în siguranţă, au început să doarmă. Familiile lor ştiu că ei sunt în siguranţă. Sunt tineri extraordinari, sunt foarte bine organizaţi. Ştiu unul de celălalt, au o coeziune de grup extraordinară, ajută la absolut tot ce este nevoie. Se autogospodăresc, ne-au ajutat să aranjăm paturile, pe măsură ce au plecat ceilalţi", spune Raluca Tudor.
Mulţi oameni din cartier au venit să întrebe dacă pot fi de ajutor, iar o parte dintre ei au adus ceai, cafea sau pizza. O ucraineancă s-a oferit să ajute cu traducerea, în măsura în care va fi necesar. Ea spunea că familia sa se află în Kiev şi că şi-ar fi dorit să o aducă în Bucureşti, dar că nu a reuşit. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
