Stroe (PNL): Nu se pune problema ieșirii de la guvernare. Nervozitatea excesivă face foarte rău
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, susține că nu-și au rostul amenințări privind demisia din fruntea Guvernului sau posibilitatea unor alegeri anticipate, subliniind că liberalii nu vor ieși de la guvernare.
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO Facebook Ionuț Stroe
„Cât timp a fost domul Ciucă premier, România a fost guvernată de această Coaliție într-un mod responsabil, funcțional. Coaliția a fost stabilă și ne dorim, cu siguranță, să rămână pe aceleași coordonate de stabilitate și în mandatul actualui premier, Marcel Ciolacu (...) Trebuie să dăm, în continuare, aceste semnale de stabilitate și în plan extern. Așa că mesaje precum anticipate, depunerea mandatului, alegerile, întoarcerea la popor sau ieșirea de la guvernare chiar nu își au rostul”, a afirmat deputatul Ionuț Stroe, într-o intervenție la Antena 3.
Ionuț Stroe a subliniat că pentru moment nu există nicio decizie referitoare la măsurile fiscale, fiind doar alarme false, iar Marcel Ciolacu va ieși la momentul potrivit să le anunțe. „Nervozitatea excesivă face foarte rău”, a precizat Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL le-a recomandat colegilor să fie mai prudenți în ceea ce transmit public și să aștepte deciziile oficiale.
„Nu se pune problema ieșirii de la guvernare, așa cum spunea și colegul meu Raraș Bogdan la o altă televiziune. Vă pot confirma că PNL va asigura stabilitatea guvernării și va sprijinii orice fel de măsură care menține România pe un trend de dezvoltare. Agreate, bineînțeles, în cadul Coaliției. Deocamdată, avem doar discuții consistente, avem simulări, avem analize economice, dialoguri cu partenerii sociali, cu zona patronatelor, cu zona asociativă”, a completat Ionuț Stroe.
Cum decurg negocierile
PSD și PNL au reușit să ajungă la o înțelegere de principiu pe mai multe măsuri, cum ar impozitarea locuințelor scumpe sau TVA-ul pentru HORECA, care au generat tensiuni la nivelul Coaliției, susțin surse din rândul Puterii.
Una dintre măsurile pentru care ar exista o agreare de principiu este cea legată de TVA-ul în zona de HORECA, unde nu se mai schimbă cota de TVA anul acesta. Adică să treacă brusc de la 9% la 19%. În schimb, din discuția purtată s-a mers pe varianta unei creșteri anuale a acestui TVA, ajungând în 2026 la 19%.
O măsura care a scindat Coaliția a fost cea legată de impozitarea suplimentară a locuințelor de peste 500.000 de euro. Procentul a fost scăzut de la 1% la 0,3% din valoarea acesteia. Liberalii nu doreau deloc această impozitare, susținând că nu ar putea fi aplicată, în timp ce social-democrații insistau pe impunerea acesteia.
O impozitare mai consistentă ar urma să fie făcută și la mașinile scumpe, de peste 75.000 de euro (prag crescut de la 100.000 de euro), nefiind încă bătută palma pe procentul sau suma pentru impozitare.
Nu vor mai exista facilități fiscale pentru industria de construcții și industria alimentară, adică vor plătin contribuția la sănătate. În cazul IT-iștilor, impozitul pe venit va fi aplicat doar pentru sumele care depășesc 10.000 de lei brut.
Potrivit informațiilor „Adevărul”, și în cazul microîntreprinderilor ar urma să fie două praguri. Impozitul va fi de 1% pentru venituri de până la 300.000 de lei, în timp ce 3% va fi aplicat veniturilor de până la 500.000 de euro anual.
În schimb, a avut loc agrearea definitivă, susțin surse din Coaliție, ca impozitul pe dividente să rămână 8%, nu să fie crescut la 10%.