Stroe, după acuzațiile ANI la adresa lui Nicușor Dan: PNL îl va evalua după felul în care își face treaba

Stroe, după acuzațiile ANI la adresa lui Nicușor Dan: PNL îl va evalua după felul în care își face treaba

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că liberalii îl vor evalua pe Nicușor Dan în funcție de modul în care își va onora promisiunile din campanie. În ceea ce privește acuzațiile ANI, Stroe susține că justiția trebuie să își facă treaba.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Inquam Photos

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Inquam Photos

„Vă pot asigura că PNL îl va evalua pe primarul Nicuşor Dan după felul în care îşi va face treaba în Bucureşti, după felul în care îşi onorează promisiunile din campania electorală, moment când noi l-am susţinut”, a declarat Ionuț Stroe, într-o intervenție la Digi24.

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că „justiția va evalua” sesizarea Agenției Naționale de Integritate.

„În legătură cu chestiuni care ţin de comportamentul sau legalităţile semnalate de ANI, în ceea ce priveşte persoana dânsului, lăsăm justiţia să evalueze aceste aspecte dar, într-adevăr, pe partea cu oraşul avem solicitări, avem proiecte, avem nişte mulţumiri, le-am transmis şi am trasat şi un timing în legătură cu rezolvarea lor şi aşteptăm rezultate de la acest primar care a fost învestit cu încredere de PNL şi de votanţii noştri. Aceste acuzații ale ANI de astăzi țin efectiv de persoana primarului și de ceea ce a făcut”, a explicat acesta.

Stroe a adăugat că Nicușor Dan „ar trebui să clarifice aceste aspecte din punct de vedere legal și față de bucureșteni și față de organele de cercetare”.

Purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că susţinerea pentru primarul Nicuşor Dan „este condiţionată de cele 10 obiective măsurabile pe care i le-au impus pentru a fi realizabile în 6 luni de zile şi sunt legate de teme mari ale Bucureştiului. Sunt proiecte pe care noi le-am susţinut în CGMB”.

Acuzațiile ANI

Primarul Nicușor Dan este acuzat de abuz în serviciu și folosirea funcțieipentru favorizarea unor persoane. Agenția Națională pentru Integritate (ANI) a sesizat Parchetul acuzând că edilul Capitalei este în conflict de interese de natură administrative și stare de incompatibilitate.

Instituția a arătat că o amendă contravențională aplicată de către o instituție publică „persoanei fizice” Nicușor Dan a fost achitată de către Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru primar, atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnătura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități.

De asemenea, ANI a mai transmis că primarul Capitalei, „prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de ‪3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat”.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!