Stroe, despre măsurile fiscale: Ordonanțele vor fi adoptate după discuțiile cu Comisia Europeană. Ce spune despre deficit
Purtătorul de cuvânt al PNL susține că ordonanțele de urgență pe fiscalitate vor fi adoptate de Guvern după discuțiile cu Comisia Europeană. Referitor la ținta de deficit, Stroe susține că Executivul se așteaptă la flexibilitate din partea Comisiei.
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Facebook
„Ordonanțele se vor finaliza după discuțiile cu Comisia Europeană. Este prematur ca un partid să anunțe, înaintea purtării unor concluzii în cadrul Coaliției, purtării acelor discuții cu Comisia Europeană, o poziționare pentru că până la urmă trebuie să găsim un numitor comun”, a declarat Ionuț Stroe, într-o conferință de presă la sediul PNL.
În ceea ce privește renegocierea deficitului, purtătorul de cuvânt susține că Executivul se așteaptă să existe flexibilitate din partea Comisiei Europene.
„Ne așteptăm să existe flexibilitate din partea Comisiei. România nu este singura țară care înregistrează probleme cu încadrarea în ținta de deficit, există foarte mult efort din partea noastră care s-a făcut în raport cu anumite cheltuieli neprevăzute în anii precedenți. Ne așteptăm ca cei de la Comisie să înțeleagă lucrurile astea și să nu existe eventuale măsuri sau sancțiuni imediate privind neîncadrarea în ținta de deficit”, a precizat Ionuț Stroe.
Liberalul a punctat că nu poate o confirma o țintă de deficit înainte de discuția cu Comisia Europeană pe acest subiect.
Noi discuții în Coaliție
Premierul României și președintele Senatului, cei doi lideri ai Coaliției, discută marți, la Guvern, despre noile măsuri fiscale. Întrevederea celor doi are loc înainte ca mai mulți miniștri și șeful Executivului să meargă la Bruxelles.
Întrevederea celor doi are loc pe fondul amânării de câteva săptămâni a unor decizii referitoare la formele finale pe care să le aibă cele două ordonanțe de urgență. Surse din Coaliție au precizat pentru „Adevărul” că ar trebui ca discuția celor doi să fie pe tema măsurilor pe care le vor luate și pe care să le prezinte și în fața diferitor oficiali de la Bruxelles, pentru a ajunge la o înțelegere atât la „marja” referitoare la deciziile pe austeritate, cât și ce procent privind deficitul bugetar va accepta Comisia Europeană.
Draftul privind o formă a OUG-ului referitor la măsurile fiscale s-a scurt în presă pe 1 august, în timp ce despre măsurile bugetare au vorbit într-o conferință de presă premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, pe 2 august.
Deplasări ale miniștrilor la Bruxelles
Începând de lunea viitoare, 28 august, la Bruxelles încep discuțiile miniștrilor Muncii (Simona Bucura-Oprescu), Finanțelor (Marcel Boloș) și Investițiilor și Proiectelor Europene (Adrian Câciu) cu reprezentanții Comisiei Europene, atât pe problematici de PNRR, cât și pe alte proiecte în care există colaborarea între stat și forul executiv de la Bruxelles. De asemenea, la Bruxelles ar urma să meargă și Marcel Ciolacu, susțin surse politice, pentru a discuta la nivel înalt despre temele prioritare, dat fiind că pe agenda guvernanților sunt pentru negociere măsurile pe fiscalitate sau agrearea formei finale a legii pensiilor speciale, retrimisă în Parlament de CCR.
În a doua parte a aceleiași săptămâni va avea loc o ședință extinsă a conducerii PNL (pe 1 septembrie), fiind posibilă și una a conducerii PSD, susțin surse din Coaliție. În cazul în care nu ar avea loc Consiliu Politic, ar urma să se desfășoare ședințe de grupuri. Anul acesta, spre deosebire de cei anteriori, Școala de Vară a TSD are loc mai târziu, în perioada 14-17 septembrie. Tradițional, la acest eveniment vin și mai mulți lideri ai partidului.