O tânără din Ucraina, refugiată în România, se plânge de birocrația din România care a adus-o într-un cerc vicios. Mama unui copil de doi ani, ea nu poate să-l ducă la grădiniță până la trei ani. Dacă nu-l duce la grădiniță, nu se poate angaja, iar fără un job, nu primește ajutor de la stat.

Necazurile se țin lanț de tânăra Valeria Melnicenko și copilul ei de doi ani, cu care a fugit din Ucraina lovită de război. Ca și cum problema invaziei ruse nu ar fi fost de ajuns, acum, casa din satul ei, Oleșki, a fost inundată. Satul a fost cea mai inundată localitate din stânga Niprului, în regiunea Herson, după distrugerea barajului Nova Kahovka.

Ea își exprimă regretul pentru faptul că unii dintre concetățenii ei le strică imaginea cu atitudinea lor și cu luxul pe care îl etalează. „Sunt conștientă și îmi pare rău că unii ucraineni care au venit cu bani mulți la început de război au stricat imaginea refugiaților care cu adevărat au nevoie de sprijin”, a spus ea pentru Libertatea .

Satul ei este sub ape

Ea a aflat în timp ce se afla în Suceava despre faptul că satul ei a fost inundat și că toată agoniseala ei a fost luată de ape. Ea spune că își dorește ca românii să știe că ajutorul nu face decât să țină pe linie de plutire viața refugiaților.

„La Suceava așteptam oprirea războiului, așteptam eliberarea satului nostru, așteptam să mă întorc acasă, dar acum nu mai am casă. Când am aflat de inundații, mă întrebam dacă bucăți din casa noastră nu au ajuns cumva pe litoralul Turciei sau la Constanța, dacă geamurile identificate în Marea Neagră nu sunt ale casei mele”, mai spune ea.

Femeia mărturisește că, din moment ce nu poate primi ajutorul acordat de statul român, are noroc cu rudele care îi trimit bani pentru a supraviețui.

Ea a plecat de acasă pe 24 februarie, când a izbucnit războiul. De atunci a locuit în mai multe orașe, din vestul Ucrainei și apoi în Georgia , după care a ajuns în România.

„Oboseala de război este tot mai mare”

„În Suceava am ajuns în septembrie 2022. Ne place foarte mult aici. Gazdele noastre sunt oameni buni și înțelegători, locuitorii orașului sunt binevoitori. Dar oboseala de război este tot mai mare”, arată refugiata.

Dacă pe vechiul program, chiria era luată direct de proprietarii care închiriau locuințe refugiaților, cu programul modificat lucrurile sunt diferite. Ea arată că din cauza întârzierii plății, unii proprietari i-au scos afară pe chiriașii refugiați. „Eu am avut mare noroc. Chiar dacă sunt întârzieri cu decontarea sumelor pentru chirie, proprietarii apartamentului sunt foarte înțelegători. Dar nu toți sunt așa”, mai arată refugiata.

Despre noul program spune că nu este la fel de eficient ca și cel vechi. „Avem nevoie de fel de fel de adeverințe, de acte, de conturi deschise la bancă, de dovezi fără nicio logică. Eu și alte persoane ca mine nu putem beneficia de programul de sprijin pentru că avem copii de doi ani. Dacă copilul avea trei ani, era altă poveste. Paradoxuri birocratice în România”, mai spune ea.

Cercul vicios al birocrației

Femeia spune că nu-și poate duce copilul la grădiniță pentru că nu are încă trei ani, Fără adeverință de la grădiniță, nu poate munci, iar fără un loc de muncă, nu poate primi ajutorul de la stat. „Toate grădinițele mi-au spus că îmi iau copilul când va împlini trei ani. O singură grădiniță privată mi-a cerut 200 de euro pe lună. De unde să plătesc 200 de euro, dacă eu depun aceste documente pentru a primi de la stat vreo 550 din care să mai achit chiria? Un cerc vicios. Am noroc cu rudele mele, care îmi trimit bani la Suceava”, povestește refugiata.

„Nu toți ucrainenii sunt la fel, unii sunt ai nimănui, mânați de război în direcția unor state despre care nu au auzit niciodată. Până la război nu știam că există un oraș cu numele Suceava”, mai spune Valeria Melnicenko.

Ea are un mesaj pentru toți românii: „Noi vrem acasă. Nu am venit în țara voastră pentru a căuta o viață mai bună, ci pentru că orașele noastre sunt bombardate sau au ajuns sub apă. Aș pleca mâine acasă, în țara unde mă simt bine, dar unde să plec? Asta e problema.”