Vechile telefoane publice cu monedă, folosite până la apariția telefoanelor mobile, au ajuns din nou la mare căutare. De această dată, colecționarii sunt cei interesați de ele și sunt dispuși să bage mâna adânc în buzunar pentru a obține unul.

Într-o perioadă în care rețelele sociale nu erau nici măcar în stadiul de intenție, iar telefonia mobilă era scumpă și de abia ajunsă în România, toate orașele aveau cabine cu telefoane publice unde se putea vorbi cu fise.

Treptat, după Revoluție, locul lor a fost luat de telefoanele cu cartelă, iar apoi, odată cu apariția telefoniei mobile, s-au rărit și mai mult. Totuși, unele dintre ele au rămas precum niște relicve tăcute, înțepenite pe pereții unor gări de provincie sau uitate în locuri în care nimeni nu mai știe de mult timp de ele.

Singurii care se interesează de ele sunt colecționarii, care sunt dispuși să plătească pentru așa ceva. Și nu puțin: în unele anunțuri, unii sunt dispuși să dea 6.500 de lei pe un astfel de telefon. „Caut acest telefon”, a scris cineva pe un grup de Facebook dedicat celor pasionați de obicete vechi.

„Mergi în gara Gherla și îl iei cu tot cu perete, că nu mai are cheie să-l dea jos”, a glumit cineva. „Cu tot cu gară”, a întărit altul.

Prețul corect

„Prin vară, s-a vândut pe alt grup cu 6.000 sau 6.500 de lei, nu mai rețin exact. Sunt rare aceste telefoane pentru că majoritatea au fost duse la casat”, a scris cineva.

„Vorbiți numai prostii”, i-a răspuns autorul postării, probabil deranjat că trebuie să plătească atât de mult. „Habar n-aveți prețurile și vreți telefoane”, i-a replicat cel care afirmase că telefoanele costă mult, iar ca dovadă a atașat un print screen cu o ofertă mai veche.

„Au fost duse la fier vechi și distruse. Sunt rare. Doar unde au fost prin instituțiile publice ar mai fi”, a scris altul. „Eu l-am montat la poartă în loc de cutie poștală”, a glumit cineva. „În anii '80 se găsea la orice colț de stradă... ăsta era telefonul mobil al anilor '80”, și-a amintit altul. „Când băgai 25 de bani obțineai legătura și îți spunea cât este ceasul”, a scris altcineva.

„Cum să fie un telefon fix, de perete, telefonul mobil al anilor '80? La începutul anilor 80, mai precis în 1982-1983, apar primele telefoane celulare - Mobira (Nokia) Senator și Motorola DynaTAC 8000X. Motorola este menționat ca fiind primul telefon mobil comercial din lume, inclusiv de Enciclopedia Britannica, datorită asemănarilor cu prototipul”, a scris cineva care nu a înțeles gluma cu „telefonul mobil”.

„Ai citit bine în Wikipedia, dar îți garantez ca nimeni în România anilor '80 n-avea mobil... Era o glumă că asta era telefonul mobil al anilor '80”, l-a trezit altul la realitate. „E plin în Timișoara de ele”, a scris altcineva, iar când a fost întrebat unde s-ar găsi a indicat Piața Doina. „În față la Iulius Mall e unul”, a adăugat omul.

„Se vând pe șestache”

„Astea se vând pe "șestache" pentru că e ilegal să vinzi așa ceva. Sunt proprietatea Romtelecom”, a scris cineva, dar a fost rapid contrazis. „Romtelecom nu mai exista. Nici nu se mai știe cui mai aparține. Au fost casate din pix de multă vreme. În fostele depozite ale fostului RTC se mai poate găsi câte un aparat sau pe la sate în fostele sedii de poștă”.

Alții au cerut oferte și au întrebat cât e dispus să plătească autorul postării, în timp ce un internaut s-a întrebat la ce ar fi bun un astfel de telefon, dar a făcut și o confuzie. „Ce naiba faci cu el? Eu am văzut unul recent înca fixat în perete, dar este pe portocaliu. Și mereu râd când îl văd.. Cred că l-au lăsat doar de decor acolo! Și mai este unul exact așa la Mănăstirea Râmeț, tot fixat în perete langa poartă mănăstirii, dar în curte. Ăla de la mănăstire chiar era funcțional.”

„Cel portocaliu era cu cartele, cel din imagine este cu monede”, a pus altul capăt confuziei.

„Prin magaziile Poștei sau ale Romtelecom poate mai e vreunul casat, dacă nu s-a aruncat sau dacă nu a ajuns la vreun salariat”, i-a sugerat altcineva. „În gara Caracal se mai găsește”, a spus un internaut.

„Era unul la Brăila, cu trei lei vorbeai cât vrei. Și mai erau alea cu cartelă mare. Mi-au arătat niște studente cum reușeai să reîncarci cartela dând cu ruj pe cartelă. O frecai de păr și se reîncărca”, și-a amintit cineva.

„Furam bănuiți din el și mă duceam la cofetarie”

„Eu furam bănuiți din el și mă duceam la cofetarie”, a rememorat altul. „Telefonul copilăriei mele, băgăm monede la greu”, a punctat alt internaut.„Eu făceam bani la ele! Cine știe câte eclere am mâncat și câtă Braga am băut de la ele. Și bani de cinema nu mai vorbesc. Pentru cunoscători bineînțeles”, a scris altul. „La fel, dădeam cu pumnii in ele si picau monezile”, l-a susținut altcineva. „Așa se găsesc cei care au furat pe străzi”, a replicat cineva.

„Ce mai vorbeam la el! Cu orele și gratis! Băgam fisa, sunam și aveam înțelegere că după trei țârâituri să ridice receptorul! În timpul ăsta după al doilea țârâit, eu apăsam furca întrerupând pentru câteva secunde legătura și apoi reveneam! Se conecta și vorbeam ore întregi fara niciun leuț! La sfârșitul convorbirii primeam și fisa înapoi!”, a spus altcineva.

„Când se umpleau cu monede de un leu scoteam cu un magnet mai tare până la 5-6 lei dintr-un telefon. O tură prin centru și aveai 20-25 de lei în buzunar”, s-a lăudat altul.