Străinii au PREMIAT-O, ȘACALII o vor SCHIMBA!

Străinii au PREMIAT-O, ȘACALII o vor SCHIMBA!

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a fost desemnată câștigătoarea premiului Europeanul Anului 2016, oferit de Reader's Digest, distincție care recunoaște "lupta curajoasă și susținută împotriva corupției la nivel înalt". 

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, este a doua oară când un român câștigă acest premiu.

"Distincția recunoaște lupta curajoasă și susținută a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA din România, împotriva corupției la nivel înalt. În calitate de șefă a agenției în fruntea căreia a fost numită în mai 2013, a trimis în judecată un fost prim-ministru și a pus sub acuzație zeci de parlamentari, judecători și magnați ai afacerilor. (...) Este a doua oară când un român câștigă acest premiu; în anul 2010, l-a primit Iana Matei, președintele fundației Reaching Out Romania, pentru ajutorul acordat victimelor traficului de persoane. Laura Codruța Kovesi reprezintă un alt exemplu remarcabil al valorilor pe care Reader's Digest le promovează", precizează comunicatul transmis de Tarsago România.

Sursa citată precizează că, în fiecare an, editorii Reader's Digest din Europa nominalizează mai mulți europeni care au avut o influență majoră asupra unei probleme contemporane presante și care au făcut, prin rezultatele lor, ca lumea să fie un loc mai bun pentru semenii lor.

"Numărul de februarie al tuturor edițiilor europene ale revistei Reader's Digest, a cărei ediție românească este deținută de Tarsago România, include un profil detaliat al Laurei Codruța Kovesi, semnat de Andrew Higgins, jurnalist la The New York Times. Acesta prezintă modul în care fosta jucătoare de baschet și studentă la Drept, care și-a urmat tatăl în cariera de procuror, a declanșat cel mai mare cutremur politic care a zguduit România de la căderea comunismului, în 1989", se spune în comunicat.

Conform sursei citate, în articol se precizează că, în primele nouă luni ale anului trecut, DNA a dus acuzații de corupție împotriva a peste 800 de persoane.

"Printre cei puși sub acuzare, în anul 2015, de DNA se numără patru miniștri, zece primari ai unor orașe mari, nouă președinți de consilii regionale și 14 foști sau actuali membri ai Parlamentului. Un raport al Comisiei Europene a elogiat agenția condusă de Laura Codruța Kovesi pentru "rezultatele sale neîntrerupte" în lupta împotriva corupției din România", subliniază comunicatul.

De asemenea, se menționează că, în prezent, aproape 120 de procurori lucrează la peste 6.000 de cazuri de corupție, în jur de 90 la sută dintre procese încheindu-se cu o condamnare.

În articol este citat și un sondaj realizat de INSCOP Research în septembrie 2015, conform căruia 61% dintre români au declarat că au încredere în DNA, sub conducerea Laurei Codruța Kovesi, în timp ce doar 12% aveau încredere în Parlament.

De la lansarea acestui premiu unic, în urmă cu 21 de ani, revista a omagiat oameni care, fără a fi celebrități, s-au dedicat unor campanii umanitare privind probleme ca violul, tortura, traficul de persoane, HIV/SIDA și drepturile femeilor, dar și personalități care au reușit să aibă o influență pozitivă asupra societății din care fac parte.

Câștigătorii din anii trecuți sunt: 2015 — Felix Finkbeiner (campanie globală de plantare a copacilor); 2014 — Thomas Minder (reducerea exceselor corporațiilor elvețiene), 2013 — Agnieszka Romanzewska-Guzy (libertatea presei în Belarus); 2012 — Isabel Jonet (campanie pentru băncile de alimente); 2011 — Monika Hauser (ajutor pentru victimele violului în timpul războiului); 2010 — Iana Matei (sprijin pentru victimele traficului de persoane); 2009 — Joachim Franz (ciclist care militează împotriva HIV/SIDA); 2008 — Maria Nowak (microfinanțări în sprijinul celor nevoiași); 2007 — dr. Ruedi Luthy (clinici pentru victimele provocate de SIDA în Zimbabwe); 2006 — Ayaan Hirsi Ali (luptă pentru drepturile femeilor musulmane); 2005 — Leonid Roshal (medic care a intervenit în timpul masacrului din Beslan); 2004 — Peter Eigen (fondatorul organizației Transparency Internațional); 2003 — Simon Panek (fondatorul organizației People în Need); 2002 — Eva Joly (politician și judecător în cazul Elf-Aquitaine); 2001 — Linus Benedict Torvalds (inventatorul sistemului de operare Linux); 2000 — Paul van Buitenen (a dezvăluit corupția din cadrul Comisiei Europene).


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!