Stoltenberg: NATO remarcă o regrupare a trupelor ruse în Ucraina şi se aşteaptă la noi ofensive
Trupele ruse ''nu se retrag, ci se repoziţionează'' în Ucraina, iar NATO se aşteaptă la ''ofensive suplimentare'' ale acestora, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, potrivit AFP şi Reuters.
''Conform informaţiilor noastre, unităţile ruse nu se retrag, ci se repoziţionează. Rusia încearcă să-şi regrupeze forţele, să le reaprovizioneze şi să-şi consolideze ofensiva în regiunea Donbas'', a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă, după ce miercuri Rusia promisese că, în urma negocierilor ''substanţiale'' desfăşurate cu Ucraina la Istanbul, îşi va diminua semnificativ activităţile militare în direcţia Kievului şi în zona oraşului Cernigov .
''În acelaşi timp, Rusia menţine presiunea asupra Kievului şi a altor oraşe. Aşadar, ne putem aştepta la alte acţiuni ofensive, care vor aduce încă şi mai multă suferinţă'', a adăugat secretarul general al NATO.
Stoltenberg a mai spus că Alianţa încă nu este convinsă că Rusia negociază cu bună credinţă, întrucât obiectivul militar al Moscovei de la lansarea invaziei în Ucraina nu s-a schimbat. El a asigurat că statele NATO vor continua să furnizeze Ucrainei arme atât timp cât este necesar.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, colonelul Oleksandr Motuzianik, declarase miercuri că trupele ruse au efectuat o retragere parţială din împrejurimile Kievului, dar se regrupează în vederea reluării operaţiunilor ofensive concentrate pe încercuirea forţelor ucrainene din estul ţării.
Şi Ministerul rus al Apărării a difuzat miercuri o declaraţie în care menţiona că trupele ruse se regrupează lângă Kiev şi Cernigov pentru a se concentra pe alte zone esenţiale şi a ''elibera'' complet Donbasul, estul separatist prorus al Ucrainei.AGERPRES