Stolojan, despre creşterea indemnizaţiilor demnitarilor: O mare măgărie, încă un cui în coşciug. Despre POPI nu s-a pomenit nimic!

Stolojan, despre creşterea indemnizaţiilor demnitarilor: O mare măgărie, încă un cui în coşciug. Despre POPI nu s-a pomenit nimic!

Teodor Stolojan spune că majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari este "o mare măgărie" ce demonstrează că în România politica se face "la plesneală", iar argumentul cu corupţia este o ipocrizie incredibilă.

"Personal, mi se pare o mare măgărie ca un premier în funcţiune, în ultima zi, pentru că astăzi îşi începe mandatul premierul Ponta, deci ca în ultima zi să dai o asemenea Ordonanţă de Urgenţă! Asta nu face decât să confirme că din păcate suntem din nou în etapa politicii la plesneală, care pe care, care poate face. Am început să devin îngrijorat de restaurarea unor privilegii. Vreau să mă înţelegeţi bine, toată lumea vorbeşte că sectorul public trebuie să aibă o altă salarizare, care să aducă oameni competenţi şi în sectorul public, dar nu începi în primul rând cu miniştrii. Şi nu e vorba numai de 48 de funcţii de demnitar, pentru că de exemplu, toate indemnizaţiile primite de şefii cultelor din România, începând de la patriarh, arhiepiscopi, mitropoliţi, episcopi sunt corelate cu indemnizaţiile pe care le primesc miniştrii şi preşedintele ţării. Deci nu începi întâi cu vârful. Putea să aibă răbdare domnul prim-ministru care azi nu mai e în funcţiune, putea să aibă răbdare, până când, aşa cum a promis ministrul Muncii, se va ieşi cu un proiect care să revadă întregul sistem de salarizare pentru sectorul public din România", a declarat, la RFI, liderul PNL.

În opinia europarlamentarului liberal, "argumentul cu corupţia, cu salariile mici este din nou o ipocrizie incredibilă, pentru că am văzut foarte limpede, avem cazuri de corupţie în justiţie, unde salariile sunt cu mult peste media din sectorul public. Deci suntem în etapa politicii la plesneală. A început cu pensii speciale, denumite indemnizaţii speciale pentru parlamentari, s-a trecut pe urmă la pensiile pentru militari, acum înţeleg că s-a depus un proiect de lege în Parlamentul României, pentru a se da pensii speciale şi la primari, preşedinţi de Consilii Judeţene. Deci suntem în etapa politicii la plesneală, care apucă, cine poate, bate un cui în coşciug".

Indemnizaţiile lunare ale demnitarilor vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei Ordonanţe de Guvern. Cele mai mari salarii le vor avea preşedintele şi premierul ţării, şeful Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax.

Aceeaşi remuneraţie va fi acordată şi şefului ICCJ, în timp ce salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20 de mii de lei brut (14.024 lei net).

Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În ultima categorie intră şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

În clipa de faţă, preşedintele ţării este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 de lei net, preşedinţii celor două Camere parlamentare şi prim-ministrul cu 6.184 de lei net, vicepremierul cu circa 5.800 de lei net, iar un ministru cu 5.350 de lei net.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…