ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 9 OCTOMBRIE
Președintele Traian Băsescu a declarat că Guvernul trebuie să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești în cazul în care vineri Lukoil nu reia producția. El a subliniat că Guvernul trebuie să intervină în acest caz, arătând că Lukoil merge în pierdere de cinci ani și a susținut că în acest caz justiția este în fața unui șantaj.
* Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat că anunțul reprezentanților Lukoil că vor închide definitiv rafinăria Petrotel Ploiești dacă nu va fi ridicat sechestrul pe bunurile companiei este de natură să pună presiune pe procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
* Președintele Traian Băsescu a formulat către Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate în legătură cu Legea pentru abrogarea articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul penal, prin care se elimină infracțiunea "presiuni asupra justiției".
* Președintele Traian Băsescu a anunțat că a semnat decretul de revocare din funcțiile de ministru al Culturii și vicepremier a lui Kelemen Hunor. Premierul Victor Ponta a anunțat că îi va înainta vineri președintelui o propunere privind portofoliul de la Cultură, variantele avute în vedere fiind fie o formulă interimară, fie una definitivă de ministru.
* Alianța Creștin-Liberală i-a solicitat candidatului PSD la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, să o revoce pe Gabriela Firea din funcția de purtător de cuvânt al campaniei, motivul fiind legat de "atacurile" acesteia la adresa cuplurilor care nu au copii.
* Președintele Traian Băsescu a anunțat că retrimite Parlamentului spre reexaminare legea referitoare la pensionarea personalului aeronautic, motivând că acest act normativ este discriminatoriu.
* Uniunea Editorilor din România susține că după reevaluarea cerută de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor la licitația de manuale pentru clasele I și a II-a au fost declarate câștigătoare "oferte desecretizate prin promovarea pe site-uri și la posturile TV, înainte de validarea oficială a rezultatelor".
* Inspectoratul General al Poliției Române a semnat un contract cu privire la acordarea finanțării nerambursabile pentru un proiect de combatere a criminalității transfrontaliere la viitoarea frontieră Schengen în cadrul unui program finanțat din Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014. Durata proiectului este de 18 luni, iar valoarea totală eligibilă maximă a contractului este de 800.000 de euro, 680.000 de euro finanțare și 120.000 de euro cofinanțare.
* Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat că a crescut numărul internărilor de o zi, motiv pentru care se efectuează controale în mai multe spitale din București și din țară.
* Universitatea Politehnica din București și Universitatea "George Washington" au lansat un acord privind mobilitatea studenților, profesorilor, cercetătorilor și doctoranzilor.
* Membri ai ACL București au protestat în fața Primăriei Capitalei față de problemele recente apărute în sistemul de furnizare a căldurii și apei calde.
* Curtea de Apel București urmează să pronunțe vineri o decizie privind cererea depusă de Agenția Națională de Integritate prin care se solicită anularea hotărârii Biroului Electoral Central privind atribuirea mandatului de europarlamentar lui Mircea Diaconu.
AGERPRES