ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 4 IULIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 4 IULIE

Președintele Klaus Iohannis a declarat că este foarte mulțumit de activitatea Parchetului General și a Direcției Naționale Anticorupție și a precizat că a luat act de faptul că ministrul Justiției a solicitat o inspecție de management la cele două instituții.

* Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat că așteaptă controlul Inspecției Judiciare, arătând că la DNA au fost efectuate, din ianuarie 2016, peste 126 de verificări pe chestiuni punctuale și controale tematice și nu s-au constatat ilegalități.

* Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv pentru revocarea din funcție a procurorilor DNA Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CSM.

* Consiliul Superior al Magistraturii și, implicit, Inspecția Judiciară au sarcina, "extrem de grea în acest moment", de a clarifica toate problemele din DNA, de a stabili cine a greșit și de a sprijini această instituție să se recredibilizeze și reprofesionalizeze pentru a-și continua activitatea eficient și credibil, consideră președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan.

* Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 — 2026 a fost retras de pe ordinea de zi a CSAT, de către inițiator, pentru a fi adaptat dorinței politice referitoare la alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, a anunțat, la finalul ședinței, președintele Klaus Iohannis.

* PNL a atacat la Curtea Constituțională modificarea legii de funcționare a Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. CCR va discuta pe 12 iulie sesizarea PNL.

* Președintele PMP Traian Băsescu a declarat că introducerea unui impozit pe cifra de afaceri reprezintă "o întoarcere în paleoliticul fiscal" și a subliniat că în Uniunea Europeană această formă de impozitare este interzisă.

* Uniunea Salvați România solicită Guvernului o reacție oficială imediată cu privire la schimbările fiscale anunțate în noul program de guvernare și să renunțe la aceste măsuri care vor arunca economia României în haos.

* Ministerul Sănătății a început livrarea noilor doze de vaccin hexavalent în țară, peste 245.000 de doze urmând a ajunge "în cel mai scurt timp" la cabinetele medicilor de familie și la direcțiile județene de sănătate.

* Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor fi afișate miercuri, până la ora 16,00, iar contestațiile pot fi depuse între orele 16,00 — 20,00. Potrivit calendarului aprobat de MEN, între 6 și 9 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.

* Curtea Constituțională a României reia miercuri discuțiile în cazul sesizării privind Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Sesizarea a fost formulată de 70 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PNL și USR.

AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu)


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Noi pe cine credem?

2 O nouă perdea de fum? / Sub pretextul că „ne cumpără ungurii gazul”, statul a luat două decizii surprinzătoare și periculoase

3 VIDEO „Nu avem dovezi că Putin a manipulat alegerile din România. Atenție, Rusia e acolo unde sunt banii! Iohannis nu mai are mandat”

4 Macron, dat în vileag de Lavrov

5 „We are so back /