ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 3 MAI
* Pe parcursul ultimului an, mass-media au contribuit semnificativ la radicalizarea discursului public, fenomenul știrilor false a contaminat și presa din România, iar protestele din ianuarie — februarie au oferit prilejul unor dezinformări și manipulări de amploare, se arată în Raportul FreeEx "Libertatea Presei în România 2016 — 2017", prezentat de ActiveWatch.
* Finlanda va sprijini atât președinția României, cât și pe cea a Croației cu scopul de a asigura un trio cât mai de succes la conducerea Consiliului Uniunii Europene, a declarat ambasadorul finlandez la București, Paivi Pohjanheimo.
* Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, spune că ia în considerare o candidatură la nivel național la alegerile interne care vor avea loc pe 17 iunie.
* Comisia pentru regulament a Camerei Deputaților a dat raport favorabil modificărilor care prevăd obligativitatea persoanelor solicitate de a se prezenta la comisiile de anchetă parlamentară, precum și sancțiuni pentru nerespectarea acestui lucru, a anunțat președintele comisiei, social-democratul Eugen Nicolicea.
* Senatorii juriști au votat un amendament prin care se grațiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență. Senatorul PMP Traian Băsescu a propus să fie grațiată luarea de mită, explicând că mulți oameni politici sunt acuzați atât de această infracțiune, cât și de cea de abuz în serviciu pentru fapte săvârșite în campanii electorale, "când toate partidele s-au finanțat ilegal".
* Magistrații Curții de Apel București au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influență. Judecătorii au menținut decizia Tribunalului București prin care s-a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA în acest caz.
* Concursul pentru realizarea unui logo reprezentativ al municipiului București a fost câștigat de Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani, din Timișoara, a cărui lucrare a întrunit cel mai mare punctaj, a informat Primăria Capitalei.
* 145 de muzee și organizații partenere din 45 de localități din întreaga țară participă pe 20 mai la Noaptea Muzeelor, anunță organizatorii. În București, oferta pentru Noaptea Muzeelor 2017 se anunță foarte bogată, 49 de muzee și organizații partenere participând cu evenimente special concepute pentru această acțiune.
* Prim-ministrul Sorin Grindeanu se va afla joi într-o vizită oficială la Ierusalim, unde va fi primit de președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, și va avea o întâlnire tete-a-tete cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu.
AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)