ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 23 OCTOMBRIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 23 OCTOMBRIE

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatoarea Gabriela Firea, a declarat că dorește să ridice niște semne de întrebare referitoare la implicarea familiei Iohannis, respectiv a candidatului ACL la Președinție, în traficul cu copii, citând în acest sens informații adunate din presă.

* Sebastian Ghiță și Liviu Dragnea nu au încălcat decizia luată la Orăștie de conducerea PSD prin anunțul privitor la intenția de a candida la șefia partidului, pentru că atunci s-a decis ca nimeni să nu-și promoveze programe pentru președinția partidului decât după aflarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, a declarat Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al PSD.

* Bugetul municipiului București va fi majorat cu 85 de milioane de lei pentru asigurarea continuității serviciului de alimentare cu energie termică, după ce în ședința de îndată a CGMB consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.

* Institutul pentru Politici Publice invită principalii candidați în alegerile prezidențiale la o dezbatere electorală înainte de primul tur, după un format utilizat în alte țări.

* Consiliul Național al Audiovizualului a respins o propunere de alegere a vicepreședintelui acestui for, formulată de Christian Mititelu, membru al Consiliului.

* Candidata independentă pentru alegerile prezidențiale Monica Macovei îi solicită, printr-o scrisoare deschisă, președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să convoace de urgență plenul pentru discutarea situației senatorilor Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu referitoare la dosarul Microsoft.

* Gheorghe Paltin Sturdza, reținut în dosarul retrocedărilor, va fi prezentat de procurorii anticorupție Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

* Procurorii DIICOT din Galați au reținut 22 de persoane, dintre care 16 au fost deja arestate preventiv pentru 30 de zile, în dosarul de evaziune fiscală cu alcool contrafăcut.

* Șefi de promoție din școlile generale din București vor fi recompensați cu tabere în vara anului viitor și diplome de excelență, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei.

* Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru va fi deschisă oficial vineri, la Teatrul Național București, cu vernisajul expoziției 'Costumul de teatru — De la schiță la miracol', în care vor fi prezentate creații ale Doinei Levintza.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…