ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 23 MARTIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 23 MARTIE

* Președintele Klaus Iohannis a discutat telefonic cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Theresa May, despre atacul terorist de la Londra. Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele a transmis, în numele său și al României, condoleanțe familiilor victimelor și urări de însănătoșire grabnică celor răniți.

* Generalul de brigadă Răzvan Ionescu este noul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig. Potrivit SRI, acesta își va prelua atribuțiile începând cu data de 24 martie.

* Polițiștii au reținut un bărbat de 57 de ani, care, sub pretextul că este preot, a comis mai multe infracțiuni de înșelăciune, cu un prejudiciu estimat la 16.000 de lei. Potrivit Biroului de presă al Poliției Capitalei, la domiciliul lui au fost găsite mai multe obiecte bisericești, printre care și două icoane de patrimoniu sustrase în urmă cu circa trei ani de la o mănăstire din Sinaia.

* Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația generată de rezilierea, de către Spitalul AKH din Viena, a contractului în baza căruia se realizau operații de transplant de plămâni pentru pacienți din România.

* Un procent de 99,2% din cererile depuse și validate în prima etapă din calendarul de înscriere în învățământul primar, respectiv 152.872 de cereri, au fost admise.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru)


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...