ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 2 MARTIE
Propunerea pentru prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informații va fi înaintată președintelui Klaus Iohannis până la bilanțul instituției, care va avea loc pe 28 martie, a anunțat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. Potrivit acestuia, șeful SRI, Eduard Hellvig, nu caută ''nume de ofițeri'' pentru această funcție, ci persoane care se potrivesc unui profil dat de criterii foarte clare.
* Președintele PSD, Liviu Dragnea, îi propune șefului statului, Klaus Iohannis, să inițieze, în perspectiva participării României la dezbaterile privind viitorul Europei, consultarea partidelor politice pentru stabilirea unei viziuni comune care să fie promovată unitar pe plan extern, la toate nivelurile politice și diplomatice.
* Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și urmează să facă demersurile legale în cazul unor copii români preluați din familie de către autoritățile din Finlanda și duși în centre de plasament.
* Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că subvențiile agricole au fost acordate anul acesta începând cu 23 februarie, pentru prima dată în România.
* Ministerul Sănătății a cumpărat doze de vaccin tetravalent cu peste 10,2 milioane de lei, potrivit unui anunț publicat în SEAP pe 25 februarie.
* Reprezentanții Ministerului Educației Naționale și cei ai sindicatelor din învățământul preuniversitar au semnat Contractul colectiv de muncă pe 2017, potrivit unei note publicate pe site-ul instituției.
* Guvernul a aprobat un memorandum privind negocierea și semnarea unui protocol de cooperare între România și Serbia pentru punerea în aplicare a studiului de fezabilitate referitor la planificarea și proiectarea unui nou drum rutier de mare viteză între Timișoara și Pancevo.
AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)