ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 16 MARTIE
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis ca dosarul torționarilor disidentului Gheorghe Ursu să fie trimis spre soluționare la Curtea de Apel București.
* Procurorii Parchetului General au dispus trimiterea în judecată a fostului secretar de stat Adrian Sanda, alături de alte persoane, în dosarul certificatelor de revoluționar false.
* Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că Guvernul va decide noi măsuri pentru sprijinirea agricultorilor în obținerea de credite mai avantajoase privind cumpărarea de terenuri, capital de lucru și investiții, precizând că plafonul pentru fiecare fermier este de trei milioane de euro.
* Secretarul general interimar al PNL Cristian Bușoi a declarat că va lua în calcul o eventuală candidatură la conducerea partidului dacă va fi validat în continuare în fruntea organizației București.
* Un plan de acțiune pentru zona mineritului va fi înaintat Executivului de un grup de lucru specializat care va selecta cele mai bune măsuri, a fost concluzia unei dezbateri organizate de Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților pe tema problemelor cu care se confruntă mineritul, respectiv domeniul energetic.
* Peste 100 de universități și instituții educaționale din 15 țări, printre care România, Marea Britanie, SUA, Olanda, Danemarca sau Elveția, vor participa sâmbătă și duminică la cea de-a 20 ediție a RIUF — The Romanian International University Fair care va avea loc la Sala Palatului.
* Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, s-a întâlnit cu comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, prilej cu care i-a prezentat mai multe proiecte locale și a cerut sprijin financiar european pentru a putea fi dezvoltate.
* Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, va fi decorat vineri de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Ofițer într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.
* Ușile PNL pot fi oricând deschise pentru un om de valoarea lui Dacian Cioloș, dar calculele în vederea Congresului partidului nu pot să-l includă pe acesta, a declarat secretarul general interimar Cristian Bușoi.
AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)