ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 12 DECEMBRIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 12 DECEMBRIE

Premierul Victor Ponta a anunțat că o discuție despre structura și componența noului Executiv va avea loc în coaliția de guvernare sâmbătă sau duminică.

* Premierul Victor Ponta a declarat că limitarea mandatelor aleșilor la două este o propunere a coaliției de guvernare avută în vedere prin modificarea Constituției.

* Bugetul Ministerului Sănătății pe 2015 crește cu 3% față de anul în curs, potrivit proiectului de buget pentru anul viitor. În 2014, la capitolul Investiții au fost alocați 355 de milioane de lei iar anul viitor vor fi alocați 565 de milioane de lei. La programe de sănătate, bugetul inițial pentru 2014 a fost de 300 de milioane lei, în timp ce anul viitor va fi de 653 de milioane de lei, au declarat pentru AGERPRES oficiali guvernamentali.

* Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că numărul acțiunilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a crescut în 2014 cu 98% față de anul precedent. Dacă anul trecut, între 1 ianuarie și 30 noiembrie, au fost 5.275 de acțiuni de protecție a comunităților, anul acesta au fost 10.424, până în ziua de astăzi, a precizat Arafat.

* Fostul ministru de Interne Radu Stroe a fost audiat la Parchetul General — Secția Militară în dosarul accidentului aviatic din Munții Apuseni. El a declarat că MAI și-a făcut datoria "integral" și că "nu se putea face nimic altfel" în situația respectivă.

* Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism a soluționat de la înființarea sa, în urmă cu 10 ani, peste 64.500 de cauze, dintre care aproximativ 10.000 cu rechizitoriu, 30.831 de persoane au fost trimise în judecată iar valoarea măsurilor asiguratorii este de 5.205.937.914 de lei, a informat instituția.

* Echipele de intervenție ale RADET au finalizat lucrările la avaria apărută în rețeaua primară aferentă CET Sud magistrala 3, zona Mihai Bravu — Dristor. Pentru zona Octavian Goga (Timpuri Noi) furnizarea agentului termic va fi reluată în jurul orei 20,00, a precizat Regia.

* Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități a anunțat că a înregistrat în acest an 387 de solicitări de consiliere și asistență din partea părinților iar cele mai multe sesizări au vizat neacordarea gradului de handicap corespunzător (83), neplata indemnizațiilor de asistent personal (74) și restricționarea accesului la educație (57).

* Tribunalul București a admis propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului din Pitești, Tudor Pendiuc, pus sub acuzare pentru corupție. Decizia nu este definitivă.

* Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ au propus instanței arestarea preventivă a inculpaților Daniela Cozac, Roxana Grigoruță, Sorin Dinu și Gheorghe Chiș, care fac parte din conducerea Mediafax Group, aflați în stare de reținere pentru evaziune fiscală, spălare de bani sau complicitate la aceste infracțiuni. Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală și pentru SC Mediafax Group SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani. Prejudiciul total produs bugetului general consolidat al statului este de 16.809.964 lei.

* Peste 1.600 de polițiști ai structurilor teritoriale de ordine publică și poliție rutieră vor acționa în acest sfârșit de săptămână suplimentar față de efectivul curent, pentru siguranța traficului rutier și prevenirea faptelor antisociale. Pe parcursul activităților, polițiștii folosesc 400 de radare, amplasate în "cascadă", a anunțat IGPR.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…