ȘTIRILE SERII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 27 NOIEMBRIE

ȘTIRILE SERII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 27 NOIEMBRIE

Moțiunea de cenzură împotriva președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost respinsă joi, așa cum era de așteptat, de către Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Moțiunea, depusă de grupul eurofob EFDD (Europa Libertății și Democrației Directe), prezidat de liderul UKIP, britanicul Nigel Farage, în urma scandalului LuxLeaks, a fost respinsă cu voturile a 461 de eurodeputați, în timp ce 101 au votat pentru, iar 88 s-au abținut. Moțiunea a fost inițiată după apariția dezvăluirilor din mai multe publicații europene privind amplul sistem de evaziune fiscală din Luxemburg pe când Jean-Claude Juncker deținea funcția de premier al acestei țări.

* Actualul premier al Ucrainei, Arseni Iațeniuk, a fost confirmat joi în funcția de șef al guvernului de către noul parlament unicameral de la Kiev (Rada Supremă), reunit în prima sa ședință după alegerile legislative de la 26 octombrie. Candidatura lui Iațeniuk, propusă de noua coaliție prooccidentală și prezentată de președintele Petro Poroșenko, a fost aprobată de 341 de parlamentari, cu mult peste cele 226 de voturi necesare. În discursul său ținut în fața deputaților, Iațeniuk a acuzat din nou Rusia de agresiune împotriva Ucrainei, dând asigurări că armata ucraineană va lupta pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale a țării.

* Uniunea Europeană a adăugat pe lista sancțiunilor sale 13 persoane și cinci 'entități', în special grupuri politice, implicate în alegerile organizate de rebelii separatiști din estul Ucrainei. Această decizie ''este răspunsul UE la votul separatist care a compromis echilibrul și punerea în aplicare a protocolului de la Minsk'', ce a permis instituirea unui regim de încetare a focului în regiune, a subliniat una din surse. Identitatea persoanelor și a grupurilor vizate va fi cunoscută doar după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

* Judecătorii Curții de Apel Chișinău au decis joi ca partidul 'Patria', pe a cărui listă este inclus și Renato Usatîi, să fie exclus din cursa electorală. Hotărârea poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, care are termen până vineri să pronunțe o decizie definitivă. Comisia electorală a propus Curții de Apel să anuleze hotărârea de înregistrare a concurentului electoral Partidul 'Patria', în baza sesizării Inspectoratului General de Poliție din Chișinău, potrivit căreia partidul 'Patria' ar fi folosit contrar legii, în campania sa electorală, resurse financiare din străinătate. Sursele financiare nu ar fi fost declarate în raportul financiar de la CEC. În sesizarea sa, Comisia electorală a cerut ca resursele financiare, colectate de formațiunea în cauză în timpul campaniei electorale, să fie confiscate în folosul statului și a permis forțelor de ordine investigarea juridică a candidaților de pe lista electorală a partidului 'Patria'.

* O federalizare a Ucrainei nu va exista, a declarat joi președintele ucrainean Petro Poroșenko, în timpul unui discurs susținut în cadrul Radei Supreme cu privire la situația politică internă și externă. 'În prezent, 100% dintre ucraineni se pronunță pentru un stat unitar. Majoritatea constituțională vede statul ucrainean ca fiind unitar. Nu va exista niciun fel de federalizare', a declarat Poroșenko. Președintele Ucrainei și-a exprimat convingerea că a procedat corect când a dizolvat fostul parlament. 'Primele alegeri corecte din istoria noastră au înnoit componența Radei Supreme în proporție de 50%', a mai spus liderul ucrainean. Președintele în exercițiu al Consiliului European, Herman Van Rompuy, nu a exclus miercuri o variantă de soluționare a crizei din Ucraina care să presupună federalizarea acestei țări. 'Este nevoie de o soluție complexă pentru Ucraina, ca acest stat să fie unul descentralizat (sau federalizat)', a spus Rompuy.

* Israelul a anunțat joi că a dejucat planuri ale grupului islamist Hamas de a comite atentate pe cel mai mare stadion de fotbal din Ierusalim, în alte părți ale orașului, dar și în Cisiordania ocupată. Serviciul israelian de securitate Shin Bet susține că a arestat 30 de membrii ai grupării în septembrie, dintre care unii au beneficiat de instruire pentru utilizarea armelor și a explozibililor din partea unor militanți Hamas din Iordania și Fâșia Gaza. Planificarea atacurilor asupra obiective israeliene, printre care un stadion de fotbal și infrastructura de cale ferată a orașului, a fost făcută de oficiali Hamas din Turcia, a adăugat Shin Bet într-un comunicat. Oficialii Hamas din Fâșia Gaza, unde gruparea deține controlul, nu au putut fi contactați pentru a comenta acuzațiile aduse de Shin Bet.

* Președintele islamo-conservator turc Recep Tayyip Erdogan a criticat presa occidentală care i-a ironizat declarațiile recente prin care acesta asigura că America a fost descoperită de fapt de musulmani, acuzând-o că are o 'problemă de ego'. 'În urmă cu doar două săptămâni, am zis că musulmanii au descoperit America înaintea lui Cristofor Columb. De atunci, am devenit ținta unor critici violente din partea presei occidentale', a remarcat Erdogan într-un discurs rostit la Istanbul în fața unei organizații economice islamice.

* Parlamentul European a adoptat joi cu o largă majoritate o rezoluție simbolică prin care solicită dezmembrarea gigantului american al internetului Google. În rezoluție, Parlamentul European cere statelor membre și Comisiei Europene "să elimine barierele care împiedică dezvoltarea pieței unice digitale". Eurodeputații subliniază, de asemenea, "nevoia de a preveni abuzul de poziție dominantă din partea companiilor online, prin aplicarea regulilor UE privind competiția și prin deconectarea motoarelor de căutare de la alte servicii comerciale", se arată într-un comunicat al PE. În rezoluție se cere "Comisiei să ia în considerare propuneri în vederea separării motoarelor de căutare de alte servicii comerciale".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”