ȘTIRILE SERII - ECONOMIC - 28 octombrie
Piața telecom din România arată mai bine decât cele din alte țări europene, întrucât există patru operatori, prețuri relativ reduse și servicii foarte bune, a declarat, marți, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței în cadrul unei conferințe de profil.
'Consider că piața telecom din România este o piață concurențială și stăm foarte bine comparativ cu alte piețe românești și cu piețe telecom din alte țări. Există patru operatori, adică mai mulți decât în alte state, prețuri relativ reduse și servicii foarte bune', a spus Chirițoiu, oferind drept exemplu viteza superioară a internetului la noi în țară.
* Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/ va demara, la sfârșitul lunii noiembrie, consultări și dezbateri referitoare la elaborarea pachetului de măsuri privind managementul populației de urs brun din România.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis marți AGERPRES, consultările se vor desfășura în perioada 24 noiembrie — 4 decembrie în 17 județe ale țării, unde vor fi prezenți ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, și secretarul de stat Anne Jugănaru, împreună cu echipele de experți care au lucrat la elaborarea pachetului de măsuri.
* Asociația Litoral-Delta Dunării va promova, la târgul internațional de turism World Travel Market (WTM) care se desfășoară în perioada 3-6 noiembrie 2014 la Londra, litoralul românesc și zona Deltei Dunării, informează, marți, reprezentanții asociației.
Asociația Litoral — Delta Dunării a realizat, pentru acest eveniment, primele materiale de promovare în limba engleză, ce vor fi distribuite participanților și expozanților din toate colțurile lumii. Realizarea broșurii generale de prezentare ,,Mamaia' și a celei de nightlife 'Mamaia — Party till dawn' a fost finanțată din fonduri ce provin din colectarea taxei de promovare ce se aplică în stațiunea Mamaia.â
* Compania aeriană LOT Polish Airlines a raportat o creștere cu peste 20% a numărului de pasageri transportați pe ruta Varșovia — București după primele nouă luni ale acestui an și a decis să mențină același număr de zboruri, respectiv trei pe zi, și în orarul de iarnă.
"În România, primul zbor regulat al companiei LOT Polish Airlines a fost lansat în urmă cu 83 de ani. În acest an, rezultatele din ianuarie-septembrie arată că a crescut cu peste 20% numărul de pasageri transportați între Varșovia și București. De aceea, contrar obiceiului de a reduce capacitatea din ofertă în sezonul de iarnă, noi am decis să menținem același orar de zbor ca și în vară pentru mai multă conectivitate și mai multe opțiuni pe piața din România", a declarat, marți, directorul executiv de vânzări al companiei, Jiri Marek, într-o conferință de presă.
* Consiliul Concurenței a demarat în această vară o investigație pe tema difuzării televizate a meciurilor din Liga 1 de fotbal, a declarat, marți, Bogdan Chirițoiu, președintele instituției, în cadrul unei conferințe de profil.
'Până în acest an, am avut sub control difuzarea meciurilor de fotbal. Însă Liga a încercat un nou mecanism, pe care îl investigăm. Până acum, s-a mers pe o formulă cu mai multe loturi, din care majoritatea au ajuns la un singur operator. Acum Liga a venit cu un alt model, să dăm meciurile către toată lumea, însă unii operatori de cablu le-au achiziționat, alții — nu. Impactul e același: doar jumătate din țară are acces la meciuri', a arătat Chirițoiu.
* Autoritățile vamale pot suspenda pentru o perioadă de maximum 30 de zile executarea unor plăți aferente în cazul contestării deciziilor de regularizare prin care se stabilesc drepturi de import sau export, potrivit unui proiect de modificare a Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, publicat marți de Direcția Generală a Vămilor /DGV/.
* Companiile de stat listate la bursă înregistrează performanță financiară și progrese mai vizibile în implementarea standardelor de guvernanță corporativă decât cele nelistate, apreciază administratorul de portofoliu al Fondului Proprietatea /FP/, Greg Konieczny, într-un comunicat remis marți AGERPRES.
'Salutăm înființarea Comisiei Interministeriale pentru monitorizarea implementării OUG 109/2011, care are ca scop supravegherea, la nivel guvernamental, a implementării standardelor de guvernanță corporativă în companiile de stat și sper că va deveni operațională în curând. În plus, am observat progrese mai vizibile în implementarea OUG 109/2011 și performanță financiară în companiile listate decât în cele nelistate. Sperăm să vedem mai multe IPO-uri (oferte publice inițiale — n.r.) ale companiilor de stat în viitorul apropiat, ceea ce ar trebui să susțină semnificativ economia României și bugetul de stat', a declarat marți Greg Konieczny.
* România a pierdut două locuri în clasamentul World Economic Forum referitor la inegalitatea dintre femei și bărbați, ocupând locul 72 din 142 de țări, în scădere față de locul 70 ocupat anul trecut, potrivit celui mai recent raport 'Global Gender Gap Report' publicat marți de World Economic Forum (WEF).
Potrivit WEF, România stă cel mai bine la indicatorul care măsoară inegalitatea dintre femei și bărbați la asistența medicală, unde ocupă locul 37 la nivel mondial, în schimb se situează abia pe locul 91 în lume ceea ce privește puterea politică a femeilor, din cauza numărului mic de femei în Parlament și în poziții de ministru.
* Prețurile la soia boabe au urcat marți la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, precum și prețul pentru făina de soia, pe fondul speculațiilor că cererea de la crescătorii de animale din SUA va crește, transmite Bloomberg.
Făina de soia, utilizată pentru hrana animalelor, a înregistrat la Chicago Board of Trade cel mai ridicat nivel din iunie, după ce luni a urcat cu 7,6%, ajungând la cel mai ridicat nivel din 2007.
* Vânzarea activelor din Italia ale E.ON SE, cea mai mare companie de utilități din Germania, se confruntă cu un alt obstacol, după ce termenul limită pentru ofertele angajante a fost amânat până la sfârșitul lunii noiembrie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Valoarea activelor din Italia este estimată la 2-3 miliarde de euro, susțin sursele.
AGERPRES