ȘTIRILE DIMINEȚII - SPORT - 16 OCTOMBRIE

ȘTIRILE DIMINEȚII - SPORT - 16 OCTOMBRIE

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 710.000 dolari, miercuri, după ce a dispus cu 6-4, 6-4 de rusoaica Ekaterina Makarova, a doua favorită a competiției.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

* CSU Asesoft Ploiești, campioana României, a debutat cu dreptul în competiția masculină de baschet Eurocup, miercuri seara, când a învins formația rusă Krasîi Oktiabr, la Volgograd, cu scorul de 81-75 (23-20, 20-16, 19-17, 19-22).

* Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de germanca Mona Barthel cu 0-6, 7-5, 6-3, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Luxemburg, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după două ore și 20 de minute.

* Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă și la dublu în turneul WTA de la Luxemburg, unde a făcut pereche cu Varvara Lepchenko (SUA), miercuri, cu 6-2, 6-1 de cuplul german Antonia Lottner/Laura Siegemund, în sferturile de finală, după doar 53 de minute.

* Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova a câștigat cu 5-0 meciul amical cu formația de divizia a treia CS Vișina Nouă, disputat miercuri pe stadionul "Petre Deselnicu", a anunțat site-ul clubului din Bănie. CS Universitatea Craiova a învins echipa din județul Olt prin golurile lui Sin (2, 16), Cârstea (19), Brandan (39) și Avrămia (71).

* Steaua Alexandrion București a învins vicecampioana Știința Municipal Dedeman Bacău cu scorul de 34-27 (17-11), miercuri, în Sala Sporturilor ''Apollo'' din Capitală, într-un meci din etapa a 9-a a Ligii Naționale de handbal masculin.

* Michel Platini, președintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), și-a manifestat neliniștea cu privire la survolarea efectuată cu o dronă a terenului de joc în timpul meciului Serbia — Albania, de marți, exclamând miercuri seara pe postul de televiziune TF1: "Imaginați-vă că sub dronă era o bombă și nu un drapel!"

* Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a deschis proceduri disciplinare contra federațiilor din Serbia și Albania, după oprirea meciului între aceste două țări, marți, instanța de resort din forul european urmând să examineze acest caz pe 23 octombrie, s-a anunțat miercuri seara.

* Federația de fotbal din Rusia trebuie să facă mai mult pentru combaterea rasismului, a afirmat, miercuri, francezul Jerome Champagne, candidat la președinția FIFA, citat de revista France Football.

* Doi tenismeni italieni, Daniele Bracciali și Potito Starace, sunt bănuiți de parchetul din Cremona că ar fi acceptat bani pentru a pierde meciuri, relatează presa italiană de miercuri, citată de AFP.

* Selecționerul echipei de fotbal Bulgariei, Liuboslav Penev, ar putea fi demis după cele două înfrângeri consecutive din preliminariile EURO 2016, împotriva Croației și Norvegiei, scrie Reuters. "Liubo (Penev) a făcut multe greșeli. Vreau să-i mulțumesc pentru munca depusă și să-i urez la revedere", a afirmat Vențislav Stefanov, membru al comitetului executiv al federației bulgare de fotbal.

* Joseph Randle, running back la echipa de fotbal american Dallas Cowboys, din NFL, cu un salariu anual de milioane de dolari, a fost reținut de agenții privați de pază de la un centrul comercial, fiind prins că a furat o rochie de interior, un capot, mai clar spus, și o apă de colonie.

* Uniunea Europeană, "dezamăgită" că meciul de fotbal Serbia — Albania, programat marți la Belgrad, a fost întrerupt din cauza unor incidente, a subliniat miercuri că politica nu trebuie să se facă sub presiunea "provocărilor de pe stadioane", informează AFP.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”