ŞTIRILE AMIEZII ÎN JUDEŢE - 4 OCTOMBRIE
* Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că "modul păgubos de a legifera" al decidenţilor politici în domeniul învăţământului are efecte în special în învăţământul superior. Şeful statului a subliniat că educaţia şi cercetarea sunt indispensabile în economia bazată pe cunoaştere, singura variantă care poate permite reducerea decalajelor pe care România încă le are în raport cu UE. Klaus Iohannis a subliniat că România are nevoie mai mult ca oricând de universităţi ca "Lucian Blaga" din Sibiu.
* Securitatea, democraţia şi prosperitatea unei ţări au la bază educaţia, a declarat, vineri, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm. El a participat la şedinţa omagială de celebrare a 50 de ani de învăţământ superior la Sibiu. "Pentru că Parteneriatul strategic este atât de valoros pentru Statele Unite, ne dorim o Românie bineînţeles democratică, dar şi mai puternică şi mai prosperă, astfel încât să facem lucruri şi mai importante împreună", a punctat diplomatul.
* Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, consideră că universităţile româneşti nu vor putea supravieţui fără parteneriate cu mediul economic. "Cea de-a doua direcţie este direcţia în care Universitatea 'Lucian Blaga' excelează. (...) Este vorba de parteneriatul cu mediul economic. Am văzut, chiar înainte de această ceremonie, produsul concret al parteneriatului dintre Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu şi (...) Continental", a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la Consiliul Naţional al Rectorilor de la Sibiu.
* Mănăstirea Sf. Apostol Filip de la Adamclisi, distrusă de flăcări, a fost construită fără a avea autorizaţie de securitate la incendiu, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea". "Nu are aviz de securitate la incendiu şi nici autorizaţie de securitate la incendiu", au spus reprezentanţi ai ISU.
* Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi au anunţat, vineri, că au avut primul caz de hipotermie din acest sezon, fiind vorba de o femeie de 48 de ani. Potrivit reprezentanţilor Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, femeia a fost găsită în spaţiul public şi a fost adusă cu ambulanţa la unitatea medicală, având mai multe contuzii în zona capului.
* Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Emanuela Rugină, a anunţat, vineri, că în urmă cu o noapte, o ursoaică cu trei pui a fost semnalată într-o zonă locuită din comuna Sângeorgiu de Mureş, în apropiere de municipiul Târgu Mureş, motiv pentru care populaţia a fost avertizată prin sistemul Ro-Alert.
* Cinci bărbaţi au fost prinşi în flagrant de poliţişti şi procurori în timp ce sustrăgeau 4 tone de motorină de pe o navă aflată sub pavilion sârbesc, oamenii legii fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi să tragă mai multe focuri de avertisment, deoarece membrii grupării infracţionale nu s-au supus somaţiilor, se arată într-un comunicat de presă remis vineri de DIICOT.
* În urma a 12 percheziţii domiciliare şi a unei operaţiuni de prindere în flagrant delict efectuate de poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate din cadrul IPJ Buzău, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 20 de kilograme de droguri de risc, a anunţat vineri Biroul de presă al IPJ Buzău. Patru persoane au fost reţinute, iar alte patru sunt cercetate sub control judiciar. AGERPRES