ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 31 OCTOMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 31 OCTOMBRIE

Un număr de 13 copii și un angajat al unei grădinițe cu program prelungit din municipiul Sebeș, județul Alba, au fost internați, joi seara, la spitalul din localitate, la secțiile Pediatrie și Infecțioase, cu simptome de toxiinfecție alimentară, după ce au consumat mâncare în cadrul unității de învățământ.

* Președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Ion Cîlea, a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea să analizeze activitatea Spitalului Județean de Urgență din municipiu, după ce la unitatea sanitară s-au desfășurat mai multe controale privind unele sesizări legate nereguli în activitatea instituției.

* Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus, vineri, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui tânăr de 24 de ani, acuzat de contrabandă cu țigări și că ar fi încercat să mituiască polițiști de frontieră.

* O femeie din comuna Poienarii de Muscel este suspectată că și-a ucis, vineri, copilul în vârstă de patru ani. Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

* Tribunalul Argeș a admis, vineri, solicitarea inculpatei Izaura Anghel, aflată în arest la domiciliu într-un dosar de corupție, de a putea merge la spital cu copilul ei, în vârstă de trei luni, oricând este necesar.

* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au confiscat peste 2.600 de pastile susceptibile a fi droguri, în cadrul unor descinderi realizate, alături de procurorii DIICOT, la locuințele a patru tineri din municipiul Piatra Neamț.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

3 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

4 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!

5 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?