ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 28 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 28 NOIEMBRIE

Șase persoane suspectate că au furat sute de oi de la stâne din județul Constanța, mărfuri din vagoane ale trenurilor, precum și componente metalice din infrastructura feroviară sunt audiate vineri, în urma a 16 percheziții domiciliare efectuate de polițiști.

* Peste 60 de autobuze și microbuze aparținând unui număr de 21 de companii de transport persoane au blocat vineri, timp de două ore, traficul în Râmnicu Vâlcea, într-un protest împotriva măriri RCA și a ineficienței justiției în cazul pirateriei.

* Aproximativ 600 de jucării au fost oprite temporar de la comercializare de comisarii pentru protecția consumatorilor din Teleorman, în ultima săptămână, deoarece aproximativ 60% dintre acestea nu aveau imprimate la loc vizibil și durabil pe ambalaj denumirea și adresa producătorului, reprezentantului autorizat și importatorului sau marca lor înregistrată.

* Un copil în vârstă de 11 ani, fiul unui polițist de frontieră din județul Vaslui, se află internat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce ar fi fost urcat cu forța într-un autoturism și bătut de persoane necunoscute, apoi abandonat la ieșirea din municipiul Huși.

* Un bărbat de 49 de ani din satul Valea Ursului, comuna Tâmna, angajat ca pădurar, s-a împușcat în cap, vineri, cu o armă de vânătoare. Din primele cercetări efectuate de lucrătorii de Serviciul arme, muniții și substanțe periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, a rezultat că acesta era pădurar și că ar fi făcut acest gest extrem fiindcă ar fi avut unele probleme de serviciu.

* Peste 15.000 de persoane, din toată țara, participă vineri la slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop, din județul Hunedoara, ceremonialul religios fiind oficiat de un sobor de preoți în frunte cu episcopul Devei și Hunedoarei, Gurie.

* Șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Claudiu Susanu, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că reclamațiile depuse după ediția de săptămâna trecută a Black Friday, atât în Brașov, cât și în întreaga Regiune Centru sunt mai puține decât anul trecut.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

3 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

4 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…

5 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…