ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 27 NOIEMBRIE
Peste 10.000 de oameni sunt așteptați la Mănăstirea Prislop, din județul Hunedoara, pentru a lua parte la slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca care va avea loc vineri, la 25 de ani de la moartea acestuia.
* Procurorii DNA efectuează, joi, percheziții la Primăria Craiova, în legătură cu proiectul Water Park, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
* Pentru prima dată în ultimii nouă ani, municipiul Alba Iulia va găzdui de Ziua Națională o paradă cu participarea unor efective ale Armatei Române, în urmă cu trei ani având loc o defilare a forțelor MAI. După 1989, au fost organizate doar trei parade militare la Alba Iulia de 1 Decembrie, respectiv în 1997, în 2004 și în 2005, iar în 2007 și 2008 a avut loc doar câte o defilare militară, fără a fi prezentată atunci și tehnică din dotarea Armatei.
* Actorul Mircea Albulescu, în vârstă de 80 de ani, se simte bine după intervenția pe cord pe care a suferit-o la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara, a declarat joi, pentru AGERPRES, dr. Alina Lupu, purtător de cuvânt al Institutului.
* Prefectul județului Covasna, Marius Popica, afirmă că autoritățile statului român recunosc și respectă dreptul cetățenilor la liberă exprimare, prin urmare participanții la mitingul pro-autonomie ce va avea loc sâmbătă la Sfântu Gheorghe, în organizarea Partidului Civic Maghiar (PCM), se pot manifesta liber, în 'limitele legii și bunului simț'.
* Inspectorii sanitar-veterinari din județul Giurgiu derulează cercetări în gospodăriile populației din jurul localității Mihăilești, după ce un localnic a anunțat prezența a peste 1000 de pescăruși morți în zona lacului de acumulare.
* Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse s-a dublat, tirurile care așteptau să iasă în noaptea de miercuri spre joi din România formând pe DN 5 Giurgiu-București o coadă de peste zece kilometri.
* Tribunalul Dâmbovița a fost stabilit un nou termen de judecată în dosarul 'Orizont', în care primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Cauza se va judeca pe 16 decembrie, după ce la ședința din 25 noiembrie Boșcodeală a solicitat un nou termen pentru lipsă de apărare.
* Sindicatul Asistenților Personali, Maternali și Sociali (SAPMS) din județul Satu Mare va depune plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul în care Guvernul nu va reveni la unele drepturi bănești eliminate în acest an și nu va acorda copiilor instituționalizați o alocație egală cu cea a copiilor din familiile obișnuite.
* Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) confirmă faptul că rețeta care a dus la mobilizarea electoratului în turul al doilea al alegerilor prezidențiale a fost convergența între Facebook, televiziune și telefonie mobilă.
AGERPRES