ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 17 OCTOMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 17 OCTOMBRIE

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat vineri, la Miercurea Ciuc, că o ștafetă formată din studenți militari și reprezentanți ai Clubului Steaua, intitulată 'Ștafeta Veteranilor', va pleca duminică din București și va reface traseul din 1944 al Armatei Române, acțiunea fiind organizată pentru a marca împlinirea a 70 ani de la eliberarea Ardealului de sub dominație străină.

* Prim-ministrul Victor Ponta a declarat vineri, la Oradea, că trebuie investit în continuare în educație, cu accent pe autonomie în zona universitară, și că atât învățământul public cât și cel confesional trebuie tratate în mod egal.

* Candidatul independent la Președinția Monica Macovei a declarat vineri, într-o conferință de presă la Cluj, că ar exista două milioane de români care ar prefera-o în funcția de președinte, dar care ezită să o voteze deoarece consideră că nu ar avea șanse.

* Șapte persoane, printre care patru minori cu vârsta de peste 16 ani, au fost reținute de polițiști și sunt audiate vineri dimineață de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în urma a 40 de percheziții efectuate joi la locuințele unor suspecți de furturi din locuințe și infracțiuni economice.

* Trei copii în vârstă de trei luni, doi ani și, respectiv cinci ani, din comuna vasluiană Dragomirești, au fost aduși, vineri, cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce au fost lăsați în casă singuri și nesupravegheați. Potrivit autorităților, în timp ce copiii erau singuri în casă, mama acestora se afla la o crâșmă din sat, iar tatăl e plecat la muncă.

AGERPRES / (AS — autor: Marius Frățilă, editor: Adrian Drăguț)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen