ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 13 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 13 NOIEMBRIE

Zeci de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani au întrerupt, joi, activitatea, pentru a protesta față de neacordarea unor drepturi de natură salarială. Cadrele medicale și personalul auxiliar cer conducerii spitalului acordarea tichetelor de masă, dar și scutirea de la plată a unor cursuri de perfecționare.

* Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi, la Oradea, că sunt foarte mulți oameni total nepregătiți care au intrat în Parlament și care nu cunosc regulamentele parlamentare, el susținând în context reducerea numărului de parlamentari.

* Un funcționar al Penitenciarului Miercurea Ciuc a fost reținut și este cercetat pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit bani și alte foloase pentru a înlesni scoaterea la muncă a două persoane încarcerate la Penitenciarul Codlea, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

* Noul prefect al județului Dâmbovița, Ioan Marinescu, a fost învestit în funcție, joi, în prezența chestorului principal Florea Oprea, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor și Internelor (MAI). Guvernul a decis schimbarea din funcție a lui Victor Sanda și numirea lui Ioan Marinescu ca prefect de Dâmbovița.

* Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mehedinți a demarat joi acțiunea de imunizare împotriva poliomielitei a copiilor din clasa pregătitoare și clasa a II-a, a declarat pentru AGERPRES directorul adjunct al instituției, Romanița Ionovici.

* Primii o sută de cetățeni ai municipiului Alexandria, județul Teleorman, care vor efectua servicii în folosul comunității în mod benevol, fără a fi retribuiți, au semnat joi, la primărie, contractele de voluntariat. Potrivit primarului municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, voluntarii vor fi împărțiți pe gen de activități și vor purta o anumită ținută.

* Autoritățile sanitar-veterinare din județul Vaslui au pus sub sechestru 13 tone de carne de la un abator, în urma unei suspiciuni de pestă aviară atipică. Potrivit reprezentanților Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, carnea provine din prelucrarea unor pui achiziționați de abatorul vasluian de la o fermă din județul Ialomița, acolo unde există suspiciune de pestă aviară atipică.

* Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la o pensiune turistică din municipiul Sighetu Marmației. Potrivit reprezentanților ISU Maramureș, flăcările au distrus peste 400 de metri pătrați din acoperișul clădirii. Incendiul n-a provocat victime.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”