ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 11 DECEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 11 DECEMBRIE

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a lansat joi primul proiect pe care îl va realiza cu fonduri europene și care se referă la oferirea unor locuri de muncă în cadrul a două mici întreprinderi - o tipografie, respectiv o brutărie.

* Prefectul județului Covasna, Marius Popica, cere reintroducerea în Codul Penal a pedepsei pentru ofensă adusă însemnelor naționale, care a fost abrogată.

* Aproximativ 400 de mineri de la exploatările de huilă Lonea, Lupeni și Vulcan din Valea Jiului s-au adunat joi dimineața în curtea sediului Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din municipiul Petroșani, solicitând demisia conducerii unității, pe care o acuză de nerespectarea contractului colectiv de muncă.

* Zece localități din județul Argeș au fost afectate în urma precipitațiilor abundente din ultimele zile, fiind inundate zeci de gospodării și mii de hectare de teren agricol, potrivit unui bilanț prezentat joi de Instituția Prefectului. Căderile de precipitații au afectat localitățile Aninoasa, Hârsești, Izvoru, Popești, Reca, Săpata, Ștefan cel Mare, Stolnici, Mușătești și Pitești, fiind inundate șapte case, 48 de anexe gospodărești, 90 de fântâni și 7.800 de hectare de teren arabil.

* Circa 400 de hectare de terenuri agricole riverane râurilor Motru și Coșuștea din localitățile Luncușoara și Meriș sunt inundate din cauza depășirii cotelor de inundații, a declarat joi pentru AGERPRES directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mehedinți, Cristian Mură.

* Aproape 40 de localități din județul Teleorman sunt afectate în urma inundațiilor și tot atâtea persoane au fost evacuate (36 la Tătărăștii de Jos, sat Obârtu și două la Plosca).

* Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au hotărât, joi dimineața, că președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Titu Bojin, poate pleca acasă, dar va fi cercetat sub control judiciar. "Plec acasă. Nu am abuzat în niciun fel de funcție", a spus Titu Bojin la ieșirea de la audieri.

* Eurodeputatul Tokes Laszlo a declarat joi că alegerea noului președinte al țării, Klaus Iohannis, este o dovadă de unitate exemplară a românilor și maghiarilor, unitate care nu a mai existat din 1989, de la căderea regimului Ceaușescu. Tokes consideră că Iohannis trebuie să continue schimbarea de regim începută în 1989.

* Șase suspecți au fost arestați preventiv, în noaptea de miercuri spre joi, într-un dosar de cămătărie și șantaj instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

* Deputatul Bogdan Țâmpău a fost propus și ales pentru funcția de președinte interimar al organizației județene a Partidului Național Liberal Hunedoara, după ce președintele ales, Mircea Moloț, a fost arestat la domiciliu într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru presupuse fapte de corupție la Consiliul Județean.

* Toate cabanele de vânătoare ale Direcției Silvice Harghita, care sunt introduse în circuitul turistic, au fost ocupate pentru Revelion, rezervările fiind făcute încă din luna septembrie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”