ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 3 DECEMBRIE
Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară au efectuat 24 de percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița și Argeș în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări formate din 14 persoane, specializată în infracțiuni de proxenetism.
* Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a apreciat, cu referire la cazul elevei accidentate la Școala 'I.G.Duca' din Capitală, că "atunci când incidentele se petrec în curtea școlii, scuzele din partea unității de învățământ nu prea se mai justifică". El a precizat că va face public raportul pe acest caz.
* Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că mandatul actualului șef al statului, Traian Băsescu, se încheie pe 21 decembrie, iar CCR va da un răspuns instituțional cu privire la data la care președintele ales, Klaus Iohannis, ar urma să depună jurământul în fața Parlamentului.
* Deputatul PP-DD Tudor Ciuhodaru a declarat că mai mulți parlamentari, membri ai grupului PP-DD din Camera Deputaților, au fost excluși din partid, precizând că această decizie va fi contestată la Comisia Națională de Etică.
* Deputatul Daniel Fenechiu a afirmat că, deși nu mai este membru al PP-DD, poate să fie liderul grupului parlamentar al partidului de la Cameră fiind membru al acestuia și ales de colegii săi.
* Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a susținut că un grup parlamentar nu poate fi condus de un membru care nu aparține grupului respectiv, iar situația grupului PP-DD va fi decisă de Comisiile juridică și de regulament.
* Comisiile de cultură ale Senatului și Camerei Deputaților au avizat favorabil doi dintre cei trei candidați propuși pentru a deveni membri în Consiliul Național al Audiovizualului. Radu Călin Cristea și Gabriel Tufeanu (din partea Guvernului) au primit aviz favorabil, în timp ce Narcisa Iorga (din partea Președinției) a primit aviz negativ.
* Senatorii au aprobat modificarea și completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în sensul admiterii posibilității ca medicii manageri de spitale să poată să-și exercite profesia și în alte unități sanitare de stat sau private.
* Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a apreciat că sistemul la nivelul managementului de spitale ar trebui regândit și a susținut că în România procentul de internări de lungă durată este de 90%.
* Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat că nu a existat niciodată riscul creșterii prețului la energie termică de la 1 ianuarie 2015.
* Președintele Comisiei pentru industrii de la Camera Deputaților, Iulian Iancu, a susținut că ministrul delegat pentru Energie dezinformează când spune că nu a existat niciodată riscul creșterii prețului la energia termică de la 1 ianuarie 2015, arătând că Parlamentul a fost cel care a făcut amendamente pentru a nu fi pusă în pericol alimentarea cu energie termică.
* Procurorii DNA Alba au extins urmărirea penală pe numele președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț, pentru săvârșirea unor fapte de corupție în legătură cu acordarea unor contracte din bani publici, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
* Mihai Claudiu Tusac, fost primar al municipiului Mangalia, a fost trimis în judecată de procurorii DNA din Constanța, fiind acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese, în legătură cu acordarea unor contracte de asistență juridică.
* Lucrări semnate de artiști celebri ca Gheorghe Petrașcu, Corneliu Baba, Iosif Iser sau Nicolae Dărăscu vor fi scoase la vânzare pe 11 decembrie la licitația "Artă românească și universală" organizată de Casa Grimberg, în Capitală. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES de organizatori, valoarea totală a loturilor scoase la vânzare este de peste jumătate de milion de euro.
AGERPRES