ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 27 FEBRUARIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 27 FEBRUARIE

Procurorii DNA au dispus disjungerea și declinarea la PÎCCJ a anchetei privind OUG 13, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, printre care se numără prezentarea cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului și favorizarea infractorului.

* Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese de către Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad, fiind sesizat Parchetul General pentru cercetări.

* Parchetul General informează că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrată cauza cunoscută generic sub denumirea ''Adoptarea Ordonanței 13'', ca urmare a declinării competenței de către Direcția Națională Anticorupție.

* Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că Sebastian Ghiță este în continuare căutat, acest proces nefiind "abandonat sau tergiversat".

* Conducerea vechiului PNL l-a propus pe europarlamentarul Cristian Bușoi pentru funcția de secretar general interimar al Partidului Național Liberal. BPN al vechiului PNL a decis cu 25 de voturi pentru desemnarea lui Bușoi în această funcție, potrivit unor surse din partid.

* Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat că se va realiza un inventar al tuturor deciziilor Curții Constituționale cu privire la normele juridice penale, urmând ca acelea netranspuse să fie adaptate în raport cu deciziile CCR.

* Europarlamentarul Cătălin Ivan nu mai este membru PSD, acest subiect fiind închis, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraților, Adrian Dobre.

* Copiii, persoanele adulte cu handicap și seniorii, beneficiari ai serviciilor oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, au realizat mărțișoare din materiale reciclabile, care pot fi achiziționate, până pe 8 martie, la standurile amplasate în parcarea Pieței Drumul Taberei și în parcarea parcului cu fântâni, lângă stația de Metrou Crângași.

AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”