ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 22 OCTOMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 22 OCTOMBRIE

Premierul Victor Ponta a declarat că discuția telefonică purtată marți cu vicepreședintele SUA Joseph Biden a avut ca teme principale Parteneriatul strategic cu SUA și colaborarea inclusiv în ceea ce privește operațiunile internaționale.

* Numărul beneficiarilor programului din fonduri europene pentru ajutorul persoanelor care fac parte din categoriile defavorizate va crește anul acesta cu 700.000, iar cuantumul ajutorului se va mări. O altă noutate este că ajutoarele vor fi distribuite pe baza unui cupon nominal.Anunțurile au fost făcute de ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, la lansarea unor proiecte din fonduri europene, care a avut loc la Palatul Victoria.

* Guvernul a decis să plătească profesorilor și personalului didactic auxiliar o subvenție de 150 de euro, din fonduri europene, a anunțat, la Palatul Victoria, ministrul Educației, Remus Pricopie. El a explicat că este vorba despre reluarea unui proiect mai vechi prin care profesorii primeau 100 de euro pentru a-și cumpăra cărți.

* Premierul Victor Ponta a declarat că, în materie de fonduri europene, la finalul anului 2014, România va ajunge la un grad de absorbție "de peste 50 %". El a adăugat că trebuie "pusă presiune" pe programele de transport și de mediu pentru a se recupera "cât mai mult" din ceea ce s-a pierdut în perioada 2007-2012.

* România a emis, pentru prima dată, obligațiuni în euro pe piața externă de capital la o rată a dobânzii sub 3%, a informat Biroul de presă al Guvernului, într-un comunicat remis AGERPRES.

* Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat că Ambasada României în Siria oferă sprijin consular altor țări, cum ar fi Canada, fără a cere "nimic la schimb", aceasta fiind datoria statului român în relațiile cu partenerii europeni și euroatlantici.

* Județele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Iași, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Suceava au primit buletinele de vot și tabelele electorale necesare pentru alegerile prezidențiale, a anunțat vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, la videoconferința cu prefecții. Predarea a fost făcută în cursul zilei de 20 octombrie, cu pază asigurată de jandarmi, iar distribuirea va continua în aceste zile, ultimele prefecturi care vor prelua materialele necesare votului urmând să fie București și Ilfov, până cel târziu pe 27 octombrie.

* Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a declarat că după două săptămâni de campanie electorală au fost sesizate de patru ori mai puține incidente în comparație cu campania din anul 2009.

* Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pentru 18 noiembrie termenul pentru judecarea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate în dosarul privind incompatibilitatea al președintelui PNL, Klaus Iohannis.

* Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, nu s-a prezentat la Curtea de Apel în procesul în care este acuzat de infracțiuni contra umanității, astfel încât el va fi adus de către polițiști cu mandat la termenul următor din 5 noiembrie. Judecătorii au luat această decizie după ce Vișinescu a lipsit nejustificat de la proces.

* Curtea Constituțională a României a respins, ca inadmisibilă, cu unanimitate de voturi, contestația lui Gheorghe Funar prin care acesta cerea să se verifice dacă au fost sau există ofițeri acoperiți printre candidații la Președinție.

* Ambasada SUA la București organizează, începând de miercuri până pe 16 noiembrie, un concurs de clipuri video cu tema "De ce este importantă oprirea infectării cu HIV?" cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva SIDA. Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, concursul este deschis tuturor cetățenilor români rezidenți în România, iar clipurile video trebuie să fie creația originală a participanților.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”