ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 22 MAI

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 22 MAI

* Ministrul Justiției, Tudorel Toader, consideră că arhiva SIPA este o pată pe obrazul justiției române și a anunțat că primul pas în procesul de desecretizare a acesteia va fi să publice numele celor care au "vizitat-o", eventual și numărul "vizitelor" efectuate. La rândul său, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, l-a felicitat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru această inițiativă și i-a cerut să facă publică și data la care acele persoane au intrat în arhivă.

* România rurală este încă "prea puțin atractivă financiar" pentru bănci, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, precizând că a venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună. Șeful Guvernului a participat la Forumul Pieței Financiare.

* Jurnalistul Dan Andronic a fost audiat la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. El le-a relatat senatorilor și deputaților despre vizita sa, în seara de 5 spre 6 decembrie 2009, acasă la Gabriel Oprea, susținând, între altele, că a fost amenințat de un lider PSD cu pușcăria dacă va câștiga prezidențialele Traian Băsescu.

* Faptele de tâlhărie săvârșite în incinta societăților comerciale au scăzut cu 12% în primele patru luni ale acestui an, față de aceeași perioadă din 2016, iar cele de furt prin efracție sau prin scoatere din funcțiune a sistemului de alarmare ori supraveghere — cu 19%, precizează Inspectoratul General al Poliției Române.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?