ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 10 DECEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 10 DECEMBRIE

Guvernul ar putea discuta în ședința de miercuri o hotărâre prin care zilele de 24 și 31 decembrie să fie declarate libere, au anunțat surse guvernamentale pentru AGERPRES.

* Imunitatea de care beneficiază președintele României este un mijloc de protecție, menit să îl apere de eventuale presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare, arată în motivare Curtea Constituțională. Decizia se referă la excepția de neconstituționalitate ridicată de senatoarea Gabriela Firea în legătură cu suspendarea urmăririi penale a președintelui Traian Băsescu, pe care l-a acuzat de șantaj.

* Parlamentarii PNL și PDL vor sesiza miercuri Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legii pentru aprobarea OUG nr. 55/2014 privind migrația aleșilor locali.

* Procurorii DNA au efectuat percheziții la 48 de adrese din București și 11 județe într-un dosar de corupție — mită, atribuire de contracte și achiziții. Acestea vizează și Consiliul Județean Timiș. Conform unor surse, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, va fi adus la sediul DNA din Capitală. Alte percheziții sunt la Administrația Bazinală de Ape Banat, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și la mai multe filiale CFR Călători.

* Fostul ziarist Dragoș Nedelcu și omul de afaceri Dan Besciu sunt anchetați pentru delapidare și evaziune fiscală. Procurorii DIICOT au efectuat opt percheziții domiciliare în București și județul Ilfov și au pus în executare opt mandate de aducere în acest dosar. Aceștia și alți suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat ce a avut drept scop obținerea prin mijloace frauduloase a unor mari sume de bani din bugetele Companiei Căi Ferate și Companiei de Drumuri. Prejudiciul este de aproximativ 34 milioane de lei.

* Dragoș Bîlteanu, șeful SIF Banat-Crișana, și omul de afaceri Najib El Lakis, membru în CA de la SIF Banat-Crișana, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care sunt acuzați de delapidare, a decis Curtea de Apel București.

În același dosar, judecătorii au respins cererea DIICOT de arestare a altor trei persoane, Stere Gardan, acționar casă de brokeraj, avocatul Nicolae Mergeani, de la SIF Muntenia, și Adrian Victor Prodan, membru în CA de la SIF Muntenia, urmând ca aceștia să fie cercetați de procurori sub control judiciar.

* Mai multe persoane sunt bănuite că furau combustibil de la Regia Autonomă de Transport București, polițiștii efectuând 25 de percheziții la locuințele suspecților și la sedii ale regiei.

* România și Canada au semnat un memorandum de înțelegere privind asigurarea de către România a reprezentării la nivel consular a intereselor statului și cetățenilor canadieni pe teritoriul Siriei, informează MAE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”